Una dintre cele mai de seamă drepturi redobândite după 1989 este libertatea de circulație. Libertate restricționată doar de lipsa mijloacelor materiale, a banilor. Urmează, în ordinea importanței, libertatea cuvântului. Putem să țipăm, să ne spunem opiniile, dorințele, iar cel căruia ne adresăm, om și el, are libertatea să nu ne audă, să tacă, să nu reacționeze. Dar să analizăm urbanismul arădean în virtutea libertății cuvântului. Mentalitatea actuală, păgubitoare pentru comunitate, oglindită în civilizația străzii, este propagarea răului, a prostului gust, a încălcării legilor. Societatea românească scăpată de paza milițienilor, a făcut ca prima încălcare a legii, nebăgată în seamă de nimeni, să se continue și astăzi. Bunăoară, după primul cofret pe fațadă, instalat conform autorizației dată de Primărie, fără precizări de poziție, să urmeze în liniște , șirul sutelor de exemplare pe fațadele monumentelor istorice, în zone protejate, pretutindeni. Afișele și reclamele se lipesc într-o veselie, pe unde apucă și au inspirația cei plătiți, pe stâlpii de iluminat , pe fațadele monumentelor istorice, cu lipici din belșug , ce mânjește totul. Și mai grav este faptul că patrulele polițiilor și ale jandarmeriei trec impasibile pe lângă …afișele lipite pe Spitalul ORL, monument istoric. Suntem în epoca ramelor de geam, albe, din plastic, pentru termopane, indiferent de zonă, fațadă ori de categoria edificiului.

În epoca comunistă, naționalizarea imobilelor, a provocat sărăcia proprietarilor. Cum? Simplu! Proprietarii, fie că au fost scoși în blestemata zi de  11 iunie 1948, fie au devenit chiriași, întreținerea  a trecut în obligația noului proprietar, statul.  Au urmat aproape 70 de ani de mizerii și ne întreținere, până ce astăzi, administrațiile locale au sărit la gâtul proprietarilor, îmbătrâniți, pauperizați, cu somații, atenționări. Cu toată strădania celor ce au în grijă urbanismul, nu s-a editat lista legilor care au fost încălcate de proprietari. Măcar să se justifice dezastrul. Cele mai însemnate clădiri, construite în jurul anilor 1900, neîngrijite, au fațadele scorojite, și ca justificare, proprietarii au afișat la vedere notițe ce atenționează asupra pericolul căderii tencuielilor și a ornamentelor.

Vai, cât rău ne-a pricinuit prostia. Bunăoară ridicarea trotuarului până la nivelul geamului de la pivnița clădirii, ce permite apelor pluviale, a zăpezii, să se scurgă în subsol. Montarea aparatelor de condiționare, a ventilatorului exterior, în locuri alese de firma care l-a vândut, „montare inclusă în preț” și taman acolo printre ornamente. Numai la noi există această expoziție de aparate de condiționare pe fațadele clădirilor. Cui îi pasă?

Clar , nu știm să preparăm și să așternem asfaltul, nici pe trotuare, nici pe șosele, nici pe autostrăzi. Tradiționalele gropi apărute primăvara, după trecerea zăpezilor se repară în campanie, aș putea să fac chiar o paralelă,  prin consecvență și regularitate, cu alte campanii, de seceriș, de vaccinare, etc.  Ei bine, nici stratului asfaltic preparat nu i-am dibuit rețeta, după atâția ani de când experimentăm, dar mergem înainte și mai asfaltăm un drum cu rețeta tradițională. Cu toate că primăvara apar iar gropile, noi perseverăm, nu schimbăm nimic, ca femeia care , deși știe că nu rămâne însărcinată, mai încearcă odată. Reparăm gropile în campanie, cu rețeta de anul trecut, astfel ca în primăvara următoare exact pe locurile reparate, să apară alte gropi. Dacă astăzi merge cineva spre Ungaria, atenție, cod galben , au reapărut gropile ce ne-au exasperat anul trecut.

Închei spunându-vă că libertatea de circulație a deschis ochii arădenilor, care au văzut străzi îngrijite și clădiri ce pot fi fotografiate, ne urâțite de cabluri, cofrete, afișe și țevi de gaz. Au văzut cetăți redate – cetățenilor – și instituții noi construite, de importanță europeană. La alții se vede dragostea pentru trecutul orașelor, prin acțiuni multe și însemnate, de conservarea istoriei și a amintirilor, plăci comemorative, întreprinderi vechi și totul ce conturează untr-un mod de viață care dă clasă și înnobilează localitățile. Am încrede că în România lucrului bine făcut și istoria, „cea mai frumoasă poveste”, își reintră în drepturi.

Recomandările redacției