Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărșand au descoperit un autoturism furat, marca Mercedes S-Class, în valoare de 16.200 de euro.

În data de 16.09.2021, în jurul orei 13.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetăţean român, în vârstă de 27 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes S-Class.

La controlul de frontieră, a fost sesizat faptul că seria poansonată pe șasiul autoturismului nu corespunde cu cea din certificatul de înmatriculare. În urma verificării seriei pansonate cu datele existente în bazele de date, s-a constatat faptul că autoturismul este declarat furat din Marea Britanie.

Autoturismul, în valoare de 16.200 de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandările redacției