„Mi-am amintit de mecla ta patetică de maimuțoi plăpând! :))) Rămâi loserul anului, fraaaierul desăvârșit! La cât mai mulți ani în ipostaza asta! Cu drag, Alin Văcean 🙂 – managerul filarmonicii. (ăla ce ”te-a făcut” sa demisionezi, pitecantrop care ești! :)))”. Deși este halucinant, acest mesaj grotesc și agramatical, primitiv, grosolan, care impresionează prin duritate suburbană, limbaj ofensator și jignitor este scris de un manager. Și nu managerul unei case de toleranță, ori club de striptease sau dezmăț. Nici măcar managerul unui butic de la marginea șoselei sau a unui atelier auto. Mesajul este scris de către un manager de instituție culturală. Și mai mult, o instituție de cultură respectată la nivel internațional pentru arta care se face acolo și pentru nivelul artiștilor care compun cele două ansambluri: Orchestra simfonică și Corul academic. Cel care semnează un astfel de mesaj se numește Alin Văcean, a obținut titlul de doctor în muzică dar, ce este și mai grav, a reușit să ajungă managerul celei mai importante instituții de cultură din acest oraș: Filarmonica de Stat.

Urarea „de bine“ a fost transmisă de Anul Nou fostului consilier local Cătălin Lazurca, fost președinte al Comisiei de cultură din cadrul Consiliului Local Municipal. Cătălin Lazurca s-a retras din Consiliul Local, dându-și demisia, tocmai pentru că nu a mai dorit să facă parte dintr-un consiliu care acceptă un asemenea individ drept director de filarmonică. De aici se trage și ura pe care doctorul Alin Văcean o are pentru fostul consilier local.

Cătălin Lazurca, amuzat de mesajul primit de la actualul director al filarmonicii, a făcut poză cu acest mesaj și l-a postat pe facebook, susținând, pe bună dreptate, că este unul de interes local. Totodată, răspunsul fostului consilier la mesajul primit a fost unul cât se poate de blând: „La mulți ani și ție, nebunache!

Nu la fel de blândă a fost reacția celor care au văzut postarea, manifestându-și oripilarea față de acțiunile acestui personaj, director de filarmonică. Nu au scăpat nici cei care nu au mișcat un deget pentru ca Corneliu Alin Văcean să fie înlăturat din fruntea instituției de cultură.

„După un astfel de text, un angajator serios și responsabil n-ar mai sta pe gânduri. Din nefericire, problema e că textul acesta, prea primitiv ca să poată fi catalogat cinic, reflectă foarte bine modul în care gândesc și simt cei care ajungând în vârf, renunță la masca de oxigen (omenie) pe care o purtau cînd erau printre noi. Cu picioarele pe pământ, adică… Poate se trezesc odată la realitate cei care îl susțin! Parcă suntem blestemați cu asemenea „minegeri”!”, comentează profesorul și publicistul Lajos Notaros.

Redăm aici și alte comentarii: „Câtă micime, întuneric și loc puțin în creier mai rar…. special tipu’ nu ?“, „Grave probleme la mansardă, identice cu cele ale persoanei care l-a instalat în funcție“ (susține și Sebastian Bulumac)“, „Omul a uitat să-și treacă titlul: Dr…..”, „Crema culturală a societății arădene…”, „A uitat să atașeze la semnătură fotografia cu sacoul înflorat!“, „Chiar de interes național…sper să îl vedem curând la Știrile de la ora 17:00“, „No comment (autorul se autodesființează)“, „Woaa! Nu se poate :)))“ (Claudiu Cristea), „Legile țării nu interzic nimănui să fie imbecil.”, „Mare profesor mai este! Să nu uităm dacă nu mă înșel acest mesaj este trimis de pe numărul de telefon al instituției, ceea ce este foarte grav!Felicitări instituțiilor care încurajează angajarea acestui ……….!“, „Iată singura „performanță” care ar trebui evaluată… În orice alt loc din lume, asemenea texte adresate unui consilier (președinte al comisiei de cultură), ar fi suficiente pentru a-l plasa pe autor „pe orbită; cu un șut bine țintit…“.

(C.G.)

Recomandările redacției