Un studiu recent ne arată că meşterii şi-au majorat tariful cu până la 30% în ultimul an. S-au scumpit materialele de construcţii, sculele şi transportul, spun ei. Şi cum viaţa e mai scumpă,  mulţi au adăugat şi la manoperă, potrivit stirileprotv.ro.

Cel mai mult au crescut preţurile cei care fac amenajări interioare: zugravii, meşterii care montează rigips sau cei care fac pardoseli, precum și instalatorii.

8 din 10 meşteri au crescut preţurile în ultimul an. Cei mai mulţi, aproape jumătate, au pus asta pe seama scumpirilor la electricitate şi combustibili. O treime o spus că şi furnizorii lor, de exemplu transportatorii, au mărit preţurile şi un sfert au recunoscut că au scumpit doar pentru că şi ceilalţi meşteri au majorat preţurile şi au încercat să ţină pasul. Cei mai mulţi au crescut preţurile între 10 şi 20%, însă unul din 10 meşteri a scumpit manopera cu 30% sau chiar mai mult. În cazul celor care se ocupă de centrale termice, majorările nu sunt chiar aşa de mari, mai arăta studiul.

În următoarele trei luni, trei sferturi dintre meseriaşi au spus că vor cere chiar şi cu 20% mai mult pentru servicii. Sondajul a fost realizat în ultima lună şi au participat 427 de companii şi meşteri din toată ţara.

Recomandările redacției