Traversăm perioada în care pia­ţa abundă de fructe și legume gustoase, de care vrei să te bucuri cât mai mult timp cu putinţă. În frigider, durata lor de viaţă este limitată, așa că te întrebi cum poţi să le păstrezi mai mult timp fără să fo­lo­sești conservanţi și aditivi alimentari. Iată care sunt acestea:
Deshiratarea. Este una dintre cele mai vechi metode de conservare a fructelor și legumelor, pe care au folosit-o și bunicii noștri. Acum poți face asta apelând la apa­rate profesionale de deshidratare. În plus, prin uscare, volumul lor se micșorează, așa că poți să faci provizii serioase, pentru că vor ocupa puțin spațiu în cămara ta.
Poți să conservi prin deshidratare o mulțime de fructe și legume: mere, pere, prune, cireșe, ardei, fasole, morcovi sau țelină, iar lista poate continua la nesfârșit. Pentru deshidratare, fructele și legumele se spală, apoi sunt introduse în deshidrator, pe care îl setezi la timpul recomandat.
Congelarea. Este metoda cea mai fo­losită, simplă și rapidă. Fructele și legu­mele trebuie congelate la scurt timp după ce au fost culese sau cumpărate. Prin congelare, activitatea bacteriilor este întreruptă, dar după după dezghețare acestea încep să acționeze din nou, așa că va trebui să le consumi cât mai repede. Înainte de congelare, cele mai multe legume – conopida, mazărea sau broccoli – trebuie opărite, iar fructele se congelează crude.
Conservarea în sare. Este o metodă veche de conservare și se folosește în ca­zul legumelor. Există două metode: săra­rea umedă și sărarea uscată. Prima se re­- feră la conservarea legumelor într-o soluție concentrată de apă și sare – aprox. 150 gra­me de sare la un litru de apă. În felul acesta se prepară castraveții murați, de exemplu. La sărarea uscată se foloseș­te sarea în stare naturală, care se aplică pe legume, în straturi alternative. Sarea pă­trunde în le­gume și ia din umiditatea lor. Astfel, se for­mează o saramură, iar legu­mele se conservă.
Sterilizarea. Poate fi făcută la cuptor sau pe aragaz, în apă clocotită. Metoda este recomandată pentru fructe și legume preparate, cum ar fi compotul, dulceața și zacusca.

Recomandările redacției