În urmă cu puţin timp Uniunea Europeană punea gând mititeilor româneşti de parcă era bătrâna cotoroanţă din povestirea ,,Hansel şi Gretel”. Asta se întâmpla taman în preajma lui 1 Mai şi odată aflată vestea, în inimile admiratorilor necondiţionaţi ai micilor autohtoni a început o luptă ce nu avea nicio legătură cu Săptămâna Patimilor ce se desfăşura liniştită şi nebăgată- n seamă. Tot circul a fost declanşat de o decizie a UE ce prevedea că doar aditivii alimentari incluşi pe lista Uniunii pot fi introduşi în piaţă şi utilizaţi în produse alimentare. Suficient ca să se declanşeze o isterie care m-a făcut să mă gândesc dacă nu cumva românului pe lângă tragica autosatisfacere cu democraţia prost înţeleasă i s-a urcat şi bicarbonatul la cap. Pentru că aditivul buclucaş care a ajus să inflameze spiritele naţiei este însuşi paşnicul praf alb ce în aceste zile a ajuns să fie perceput la fel de periculos precum cocaina.
Guvernul a anunţat că va începe o luptă pentru a salva de la pieire simbolul electoral ce sfârâie pe grătare şi se distribuie gratuit în preajma alegerilor. Din păcate, a omis să spună dacă va face ceva împotriva celor care îmbolnăvesc naţiunea băgând în el toate mortăciunile şi chimicalele cu aromă de carne din lume. Pentru că în micul românesc se găseşte orice în afară de carne. De exemplu, o bună parte din tagma producătorilor printre care pot să enumăr şi o parte din cei care pretind că stăpânesc reţeta celebrilor mici ,,de Deva” îi fac din grăsime frumos colorată, la care se adaugă pâinea rămasă neconsumată din ziua precedentă, care odată uscată se macină şi se adaugă la compoziţie. De asemenea, majoritatea cărnii folosite are o provenienţă cel puţin dubioasă. Nu vreau să bat toba cu celebrele poveşti în care sunt implicaţi câini bagabonţi ori chiar persoane fără adăpost. Dar vreau să spun că odată condimentată carnea îşi pierde din damful de putrefacţie, mulţi preferă să apeleze la reţelele subterane formate din măcelari dornici de înnavuţire fără scrupule. Iar aceştia furnizează din plin materia primă sub formă de animale ce au răposat de boală ori au fost uitate cu anii în magazii frigorifice insalubre. Iar asta nu este tot. În amestec ajung şi micii preparaţi înainte, dar care s-au împuţit aşteptându-şi rândul pe grătar, mezeluri expirate pe care le poţi procura lesne dacă ai o pilă la supermarket ori alte mizerii. Totul în numele setei de câştig şi-a citatului ,,nimic nu se pierde, totul se transformă“; de mă bate gândul dacă nu cumva revoluţionarii franţuji l-au ghilotinat pe Antoine Lavoisier pentru c-au intuit ce idei criminale le va da celebru-i citat peste câteva secole pieţarilor români.
Dar să sărim de bucatele plebee la cele pentru domni. Se ştie că obrazul subţire implică maţe fine ce trebuie satisfăcute cu gusturi pe măsură, şi anume carnea de vânat. Astfel, în majoritatea micilor pe care aceştia şi-i procură pe sub mână de la persoane certate cu legea (a se citi braconieri); se regăsesc capre măcinate cu tot cu iezii din pântece ori mistreţi ce-au dat colţul prinşi într- o zancă pe vremea când era Boc prim-ministru. Astfel, şi bogaţii, şi săracii se duc la braţ pe lumea ailaltă din aceleaşi cauze, măcinaţi de icter, pancreatite ori toxiinfecţii alimentare.
Aşa că domnii de la Bucureşti ar trebui să facă bine să stârpească această plagă care ne bagă-n mormânt cu zile decât să se lupte cu morile de vânt ale Bruxelles-ului. Iar noi să căscăm bine ochii înainte de a pune fălcile în mişcare şi devora fără discernă­mânt prepara­tele ce sfârâie pe grătarele unor escroci care se pretind a fi experţi în preparate tradiţionale.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției