Concursul de gimnastică ritmică „Children Cup”, desfăşurat la sala de jocuri a CSM Arad, a consemnat rezultate bune pentru sportivele pregătite de Daniela Chiriac. La categoria mica gimnastă, Sara Pană s-a clasat pe primul loc, la egalitate cu Ana Mezei, de la UNEFS Bucureşti. Pe doi a terminat Alis Bogdan de la UNEFS, iar pe trei s-au clasat Patricia Simuţ de la CSU Oradea şi Maria Fetea de la CSS 1 Timişoara.
Tot la mica gimnastă, dar la ansamblu, CSM Arad a ocupat poziţia a doua, în urma celor de la UNEFS Bucureşti, dar în faţa orădencelor de la CSU şi a fetelor de la CSS 1 Timişoara. Arădencele s-au prezentat cel mai bine la categoria a IV-a (9-10 ani), unde Aliona Gribovan şi Ioana Stoica au ocupat primele două locuri. Pe trei au terminat Patricia Sabo de la LPS Bihorul Oradea şi Raluca Vancea de la CSS 1 Timişoara.
„Children Cup” a fost o repetiţie utilă în vederea Campionatelor Naţionale de copii de la Braşov, competiţie programată în perioada 27-29 iunie. Campionatele Naţionale de junioare şi senioare, din 3-6 octombrie (Constanţa) şi Cupa României, din 8-9 noiembrie (Bucureşti), sunt cele mai importante competiţii din calendarul intern.
S.A.

A1 421
Pieton rănit grav de un taxi pe trecerea de pietoni, pe strada Poetului (foto, video)
citește mai mult »