Începând cu data de 15 martie 2017, Primăria Municipiului Arad în colaborare cu Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară Arad și Compania de Transport Public Arad vin în sprijinul persoanelor cu handicap în scaun rulant și a însoțitorilor acestora cu un serviciu gratuit de transport cu un microbuz  special adaptat.
Transportul se asigură pe bază de programare, pe raza municipiului Arad, în următorul interval orar:
luni – vineri, orele 5,30 – 23,30, iar în zilele de sâmbătă – duminică între orele 8,00 – 16,00. Informații și programări la telefon 0257/275537. Programările se pot efectua în zilele lucrătoare, de luni până joi între orele 8- 17 și vineri între orele 8 – 14,  cel mai târziu până la ora 11 pentru ziua următoare.  Vor avea prioritate persoanele care au nevoie de deplasare în interes medical (la consultații, tratamente și investigații medicale).         (G.C.)

Recomandările redacției