Miculescu, onorat de comparația cu Man: „Sper să ajung cel puțin la fel de bun ca Dennis, dar mai am multe de demonstrat la UTA”

0
461

David Miculescu a debutat la UTA în 2016, dar în acest sezon a început să joace constant și de o lună de zile a devenit o piesă importantă a primului „11” în echipa antrenată de Ionuț Popa.
Până acum, jucătorul de 17 ani a reușit trei pase de gol în cele șase partide în care a evoluat, aducându-și aportul la rezultatele din final de an. „Sunt mulțumit de evoluțiile mele de până acum, am trei meciuri ca titular și trei pase de gol. Poate, mi-aș fi dorit să și înscriu, dar în mare sunt mulțumit”, spune Miculescu, purtător al tricoului cu numărul 10.
Toate assist-urile tânărului utist au fost pentru Ciprian Rus, golgheterul UTA-ei cu 11 goluri în primele 21 de etape. „Nu am neapărat o relație mai specială cu Rus. Ne înțelegem foarte bine pe teren și în afara lui, dar nu e nimic special. A înscris el pentru că are și el multă valoare, dar e și atacantul nostru de careu, care trebuie pus în valoare de noi toți”, mai spune internaționalul Under 18.
Când a debutat în tricoul UTA-ei, în toamna anului 2017, la Satu Mare, Miculescu avea pe spate numărul 98, cel lăsat liber de Dennis Man odată cu plecarea la FCSB. Între timp, arădeanul a devenit unul dintre cei mai curtați fotbaliști români de către cluburile străine, iar căpitanul „roș-albilor”, Ciprian Rus și tehnicianul Ionuț Popa sunt convinși că îl au în curte pe noul Man, David Miculescu. „Faptul că sunt comparat cu Dennis Man mă bucură și mă onorează, îmi dă mai multă încredere. Sper să pot ajunge și eu cel puțin la fel de bun ca el, dar mai am mult de muncit și demonstrat la UTA”, a adăugat fotbalistul promovat de Popa și Păcurar de la grupa de vârstă 2001.
Ultimul assist al lui Miculescu a venit sâmbăta trecută, la Constanţa. În minutul 67 al confruntării de pe Litoral, fiul fostului golgheter utist, Vali Miculescu, i-a pus mingea pe cap lui Rus pentru avantajul luat pe tabelă de arădeni.
Intervievat la final de meci de Digi Sport, Ionuț Popa a recunoscut că ar fi trebuit să se bazeze mai mult pe serviciile lui David Miculescu în această toamnă și l-a comparat cu Dennis Man.
„Mă bucur enorm pentru acest jucător, Miculescu, care la 17 ani a dovedit clasă și maturitate. Acest jucător, care va fi cel puțin ca Dennis Man, a evoluat extraordinar timp de 70 de minute. A făcut niște lucruri deosebite, a dat și pasa de gol, plus că are și alură de mare fotbalist la 190 de cm. A câștigat toate mingile, ce mai, m-a impresionat acest copil! Îmi pare rău că nu l-am băgat mai demult. Joacă de doar 5-6 etape, dar și-a câștigat deja locul în echipă”, a spus antrenorul „Bătrânei Doamne” la finalul disputei de la Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.