Migranți din Afganistan, Turcia şi Siria, depistați de poliţiştii de frontieră din vestul ţării

0
271

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac II şi Vărşand – judeţul Arad au depistat douăzeci şi opt de cetăţeni din Afganistan, Turcia şi Siria, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în automarfare, respectiv pe jos.

Vineri, în jurul orei 08.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia care circula pe ruta Turcia-Cehia.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, cinci cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul este format din doi adulţi şi trei minori, cu vârste cuprinse între 14 şi 27 de ani, toţi cetăţeni din Afganistan, solicitanţi de azil. Aceştia au declarat că s-au urcat în automarfar în timp ce era oprit într-o parcare, fără ştirea şoferului.

În scurt timp, în acelaşi punct de trecere a frontierei, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra a două ansambluri rutiere conduse de un cetăţean bulgar, respectiv un turc, care transportau ţevi hidraulice şi piese auto pentru societăţi din Germania şi Franţa. Lucrătorii noştri au efectuat controlul mijlocului de transport şi au descoperit, în interiorul compartimentului de marfă, zece cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 61 ani.

Sâmbătă, 27.02.2021, în jurul orei 12.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărşand au descoperit ascunse, în compartimentul marfă al unui ansamblu rutier care transporta placi de PAL, pe ruta România – Polonia, şase persoane.

În scurt timp, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt din Afganistan şi Siria, cu vârste cuprinse între 11 şi 30 de ani.

Tot sâmbătă, în jurul orei 22:00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand au observat, cu ajutorul autospecialei cu vedere pe timp de noapte, la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră, cinci persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul punctului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor s-a stabilit că sunt cetăţeni din Turcia, cu vârste cuprinse între 20 şi 65 de ani.

 O acţiune similară s-a desfăşurat, în acest sfârşit de săptămână, şi la Sectorul Poliţiei de Frontieră Girişu de Criş, unde polițiștii de frontieră au depistat, pe timpul executării misiunilor specifice, în apropierea liniei de frontieră, doi cetățeni străini care se deplasau pe jos cu intenția de a trece frontiera ilegal în Ungaria. În urma cercetărilor s-a stabilit că aceştia sunt cetăţeni din Siria, cu vârste cuprinse între 26 şi 33 de ani.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.