Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac, Nădlac II și Vărșand au depistat paisprezece cetăţeni din Afganistan, Pakistan și Irak care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în portbagajul unui autoturism, respectiv în automarfare.

 În data de 17.06.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român în vârstă de 23 de ani, aflat la volanul autoturismului personal.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în portbagajul autoturismului, doi cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria, în vârstă de 28, respectiv 34 de ani, solicitanți de azil în România.

Tot joi, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în Bulgaria. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, forme metalice pentru prăjituri, pe ruta Bulgaria-Olanda.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, patru cetăţeni  din Irak, cu vârste cuprinse între 15 și 30 de ani.

De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui ansamblu rutier condus de un cetăţean turc, care transporta profile de aluminiu pentru o societate comercială din Polonia. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au fost descoperiţi, în interiorul compartimentului de marfă, opt cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan și Pakistan, cu vârste cuprinse între 15 şi 37 de ani, solicitanți de azil în România.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandările redacției