Ca să fim corecți până la capăt, de multă vreme comuna Dezna a cam stagnat, știm că până la o vreme s-au făcut multe în Dezna dar apoi a rămas pe loc repaos, dar totuși, iată că vin din urmă forțe noi, proaspete și comuna își va intra în normalitate, mai ales că această comună este o comună cu tradiție și istorie. Te bucuri când vezi tineri care se implică în dezvoltarea comunității, având în vedere că al lor va fi viitorul și trebuie să se implice în viața comunității. Chiar în multe comune prin care am trecut, le vezi de la o zi la alta cum pășesc spre dezvoltare iar altele parcă au intrat în amorțire. De la o guvernare la alta, nu reușesc să se dezvolte. Ce-i drept, dacă nu te ocupi de proiecte te duci pe râpă, însă tinerii sunt baza penru a aduce un suflu nou. Dealtfel am găsit-o la Dezna pe doamna Mihaela pe care o rugăm să ne prezinte un program cu care va merge în fața alegătorilor, înaintea scrutinului din data de 27 septembrie 2020.

  • Pentru început, doamna Mihaela, aș vrea să vă adresez o întrebare: cum trebuie să fie un primar?
  • Da, eu zic că atunci când îți asumi o funcție, fie de primar sau alta, într-o instituție de stat, cred că trebuie să te gândești că imaginea ta este oglinda comunității tale. Cum ești tu, așa va fi și instituția pe care o conduci, pentru că este o vorbă din bătrâni – un primar este primul om în sat, care ară, deci este primul gospodar al comunității.
  • Aici vă întrerup, cu alte cuvinte te uiți la el în curte să vezi cât este de gospodar, dar de multe ori am văzut că în comunitate munca sa lasă de dorit, dar să revenim la întrebarea noastră.
  • Eu sunt dintr-o familie simplă de țărani, tata în loc să ne cumpere haine, ne cumpăra cărți, de care Doamne, mult ne mai bucuram. Știți în viața asta, trebuie să ai vocație, vedeți cum au doctorii, dascălii și preoți, nu poți să ajungi dacă nu ai vocație.
    „Eu vreau să fiu alături
    de comunitatea mea”
  • Când spun că vreau să fiu alături de comunitatea mea, vreau să știe toți cetățenii comunei mele Dezna, că sunt alături de ei și la greu și la ușor, pentru că trebuie să fim o familie și nu dezbinări. Sunt multe de făcut în comuna noastră, trebuie să recunoaștem cu toții, dar eu numai cu împreună cu dumneavoastră voi face și cu echipa cu care am plecat în luptă, pentru binele dumneavoastră și al nostru, al tuturor. Nu am să vă dezamăgesc cu nimic, ușa mea va fi deschisă în permanență, atât la instituție, cât și la locuința mea, deoarece cetățeanul te caută când are nevoie. Nu mă voi uita la ceas niciodată, când este vorba de cetățeni nu am să neglijez învățământul, căci un popor fără cultură intră într-o negură. Vom organiza întâlniri cu cetățeni de pe sate.
  • Vă rugăm să vă prezentanți, doamnă Mihaela.
  • Mă numesc Mihaela Camelia Gărdău, născută în satul Slatina de Criș, la 3 kilometri de comuna Dezna. Am 46 de ani, am absolvit Liceul Industrial de la Sebiș și Facultatea de Drept. Am o mică firmă în domeniul lemnului, am acumulat de-a lungul timpului experiență în munca cu cetățeanul și cunosc destul de bine și administrația ca să mă descurc.
  • Ce v-a determinat să intrați în politică?
  • În 2016, a apărut un partid pe eșichierul politic, USR, am vrut să ajung în această formațiune având în vedere că este un partid al tineretului cu viziuni largi și de viitor. Am vrut să mă implic deoarece, am devenit simpli plătitori de taxe și impozite, în rest nu se făcea nimic, dacă îi întrebai ce se întâmplă cu banii noștri, nu îți dădeau nicio explicație. Eu am hotărât în familie să particip la lupta de a deveni primarul comunei Dezna, am o echipă puternică în spate, cu care vom învinge așa cum am și încurajări de la cetățeni.
  • Ce proiecte aveți de viitor?
  • În primul rând, cabinetul medical ginecologic, pentru sănătatea femeilor. Vom transforma Dezna într-o zonă turistică de agrement. Vom face din Dezna o comună curată și îngrijită, care va atrage fonduri europene și investitori pentru a ne dezvolta. Vom urmări transparentizarea și deschiderea administrației către dialog. Toate contractele și cheltuielile primăriei trebuie să fie publice, vom promova investiții în parcuri și zoa de agrement, pentru a ne asigura că tinerii noștri au locuri sigure și curate unde să-și petreacă timpul, amenajarea cursurilor văilor Monneasa și Zugău și investiții pentru școli.
  • Doamnă Mihaela, ce înseamnă pentru dumneavoastră funcția de primar?
  • În primul rând, un primar trebuie să dea dovadă de seriozitate, să fie onest, iar pentru mine, un primar trebuie să fie persoana numărul unu, primarul și dascălul. Un primar îl vezi cât de gospodar este încă de la intrarea în comunitate. Din moment ce ești plătit din banul public, trebuie să știi că ești în slujba cetățeanului, nu invers, cum dealtfel se întâmplă la noi, iar pentru dezvoltarea comunității trebuie să ai de lucru cu proiecte. Primarul în permanență trebuie să știe ce se întâmplă în comunitatea sa, de aceea fac un apel către cetățeni să se gândească de două ori înainte de a da votul, pentru că ne interesează pe toți, timp de 4 ani, cât durează un mandat, să dezvoltăm comuna și satele aparținătoare. Munca unui primar este terenul și el trebuie să fie în mijlocul comunității. Eu așa văd – ușa Primăriei deschisă pentru cetățeni la orice oră în timpul programului, dar eu cu drag îi primesc și în timpul meu liber.
  • Vă urăm succes!

Recomandările redacției