grozavLa 35 de ani, Mihai Grozav e singurul fotbalist din lotul lui Dorel Mutică cu prezență de sută la sută în cele 17 meciuri din prima parte a sezonului. Fost campion de juniori cu Romvest, veteranul goalkeeper care a mai jucat la UTA, West Petrom Pecica și CS Ineu revenea acasă în urmă cu șase ani, iar acum trăiește cel mai bun an din istoria Progresului. „De un an, de când a venit noua conducere, e seriozitate peste tot, banii sunt la zi, se simte că e altceva. Băieții au fost mai serioși, iar turul îl pot aprecia drept foarte bun, cu toate puse cap-coadă. Au fost și bune, și mai puțin bune, am câștigat cu Sântana și Crișul în ultimele minute, iar la Curtici s-a întors. Așa e fotbalul, nu poți să-l schimbi”, a analizat Grozav.
Seriozitate peste tot
Numărul 1 din poarta liderului anticipează luptă deschisă la primul loc. „Dacă mă întreba cineva la început, ziceam că promovează Gloria, am fost de părere că are echipa cea mai bună. Am avut obiectiv locurile 1-8, mai sunt 14 etape. Noi sperăm, la Pecica n-a fost niciodată o proble­mă cu grupul din vestiar, e mai mult ca o familie. Mulți băieți sunt la 25-26 de ani, se cunosc de la grădiniță. Vom vedea ce va fi, fiecare luptă cu toate armele”, apreciază Mișu Grozav.

Recomandările redacției