Mihai Ianc: „Un meci cu un ritm infernal” vs. Radu Anca: „Ne-am crezut de la început învingători”

0
579

S-a oprit la patru numărul de victorii stagionale ale celor de la Lunca Teuz Cermei. La Avrig, surprinzătoarea formație sosită din seria a V-a, a mai adăugat trei puncte în clasament după succesul de la Galda și împarte fotoliul de lider cu Șoimii Lipova.
Vizibil încântat la finalul me­ciului, Mihai Ianc a ținut să-și felicite elevii și să evidențieze apărarea echipei ce nu a primit gol în 180 de minute oficiale. „Un joc foarte bun, în care ambele echipe au jucat într-un ritm infernal, chiar dacă a fost din etapa a II-a Diviziei C. Un joc pe care l-am câștigat cu 2-0, avem două meciuri, două victorii, dar cel mai mult mă bucură că nu avem gol primit. În continuare, obiectivul nostru este salvarea de la retrogradare, scoțând maxim din fiecare meci. Țin
să-i felicit pe băieți, înseamnă că au lucrat bine astă vară. Mai sunt 13 etape din acest tur, 13 finale, vom da totul până la sfârșit”, a declarat antrenorul grupării sibiene.
Antrenorul echipei din Țara Sămădăilor susține că elevii săi au tratat jocul cu prea mare ușurință, după două meciuri bune jucate anterior. „Felicitări pentru echipa gazdă pentru victorie, au fost mai determinați, au fructificat singurele ocazii pe care le-au avut. Asta e, poate învățăm din greșelile de astăzi. Ne-am crezut, poate, învingători de la început și asta ne-a costat. Deși am făcut un meci bun cu Reșița și cu Lipova, în Cupă, astăzi (n.a. sâmbăta trecută) nu a mai fost cazul. Poate a intervenit și oboseala, am venit în ziua meciului, pe o distanță de 300 de kilometri. Dar, asta nu scuză greșelile pe care le-am făcut. Puteam obține măcar un punct, am avut situațiile noastre, asta e, ne pregătim de meciul următor”, a punctat Radu Anca.
Avrigul vine la Chișineu-Criș sâmbătă, în timp ce Lunca Teuz Cermei o găzduiește, vineri, pe Ghiroda și Giarmata Vii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.