petcutNațional Sebiș e lider în seria a V-a a eşalonului trei, după un sec 3-0 aplicat clujenilor de la Jucu. Oaspeții au dat, însă, o replică bună, iar la final antrenorul „alb-albaștrilor” a recunoscut că nu a putut sta liniștit nici la 2-0. „Am început foarte greu meciul, așa cum mă așteptam. Am avut și puțin noroc, am înscris, dar am dat peste o echipă foarte agresivă. M-a enervat și arbitrajul, nouă ne-a dat cartonașe galbene imediat, lor nu. Am fost mai agitat la 2-0 pentru că acesta e cel mai periculos scor din fotbal și nu se știe niciodată cum poți lua un gol întâmplător care te poate da peste cap”, a explicat Petcuț. „Principalul” Sebișului a vorbit puțin și des­pre lupta la vârf, respectiv despre următorul „duel” din campionat, cel cu Oșorheiul.
„Vom obţine un rezultat bun cu Oşorheiul”
„Mereu am spus că Zalăul este o echipă periculoasă, care joacă foarte bine fotbal și sunt sigur că va intra în play-off. Așa că meciul de etapa viitoare nu cred că e momentul adevărului, avem trei puncte avans și să nu uităm că puteam avea cinci dacă nu eram egalați pe final la Baia Mare. Îmi pare rău de această situație, fiindcă ar fi fost mai relaxant meciul cu Oșorhei. Pe de altă parte, ar fi fost o armă cu două tăișuri. Acum trebuie să fim motivați mult mai tare și cred că vom obține un rezultat bun”, a mai declarat Mihai Petcuț.

Recomandările redacției