petcut11Federaţia Română de Fotbal a complicat puțin sistemul de promovare în eșalonul trei. Mai bine spus, barajul nu se va mai disputa într-o singură manșă, ci în două, tur – retur.
Cum marea favorită a câștigării campionatului în Liga a IV-a Arad este Progresul Pecica, Mihai Petcuț  și-a exprimat opinia despre noua regulă de disputare a barajului. „Dacă întâlnim o echipă foarte bună, acest lucru ne poate dezavantaja pentru că vom evolua de două ori împotriva ei. Dacă vom da peste o formaţie mai slabă, atunci e de bun augur. Cu toate că şi astfel de formaţii te pot încurca la un moment dat. Dar până la acele meciuri mai avem un retur peste care trebuie să trecem”, a explicat tehnicianul „galben-albaștrilor”.
În altă ordine de idei, pecicanii nu pot conta deocamdată pe una dintre noile achiziţii din această iarnă, Gherghel, a suferit o accidentare destul de gravă, fiind cu piciorul în ghips.
„Gherghel are piciorul în ghips pentru încă două-trei săptămâni. Peste o lună va putea relua uşor antrenamentele. Probabil va pierde începutul de campionat, dar noi l-am luat pentru un an şi jumătate, astfel că nu ne facem probleme. Va avea ocazia să ajute această echipă, avem încredere în el și calitățile sale”, a mai menţionat Petcuţ.

Recomandările redacției