Are 65 de ani și spune despre el că este un om care și-a văzut mereu de treabă, care trăiește modest, dar decent. Predă la Școala Populară de Artă, instituție la care susține că vin unii copii doar de dragul lui, iar serile lucrează la un cunoscut hotel din Arad. Mihai Vaștag este un bărbat care a trecut prin multe, însă a reușit să trăiască toată viața din muzică.

De la o pasiune din copilărie la cheile unui apartament

Mihai Vaștag s-a dedicat pianului încă din copilărie, iar virtuozitatea sa l-a purtat pe cărări neobișnuite, ajungând să facă parte din formația de protocol a liderului de atunci, nimeni altul decât Nicolae Ceaușescu. „Am început meseria asta din copilărie, de pe la șase ani am început să studiez pianul. Bineînțeles că părinții mei au fost oameni simpli, oameni muncitori. Oamenii atunci erau mult mai săraci, nu aveam posibilități, nici nu puteam să mă gândesc la un pian pe timpul acela. Eu m-am născut în localitatea Pecica, dar părinții locuiau în Semlac. La Pecica era dispensarul în care m-am născut și de acolo am certificatul de naștere. Am copilărit în Semlac până pe la 14 ani, după care am plecat. La 14 ani am început deja să cânt în diferite formații, orchestre. Am fost prin mai multe orașe din țară și m-am stabilit la Timișoara prin ’80-’81. Un director de acolo m-a descoperit la Școala Populară de Artă, unde predam, și m-a dus să cânt în formația de protocol a lui Nicolae Ceaușescu. Pe timpul acela era destul de greu numai să ajungi acolo. Ni se făceau analize când trebuia să vină șeful statului de la acel timp, ni se recolta sânge, se făceau analize și din gât, și din nas. Probabil că am avut șansa să fiu observat de Nicolae Ceaușescu; acesta a venit și ne-a felicitat pe mine și pe concertmaistrul Operei, Costică Tatu. A dat mâna cu noi și ne-au felicitat, dânsul și Elena Ceaușescu. Bineînțeles că la recepție – acolo nici musca nu intra fără să fie observată. Așa erau timpurile atunci. Locuiam într-o garsonieră, în chirie. După o săptămână, domnul Penda, fost director la Centrul de îndrumare al Comitetului de Cultură, a venit și mi-a adus cheile de apartament și mi-a spus «Te duci și te muți în apartament!». Era foarte greu și să-ți faci buletin de Timișoara pe timpul acela. Eu am primit apartament, mi-am făcut buletin de Timișoara și atunci am rămas în formația de protocol”, a spus Mihai Vaștag.

Joc dublu

Să ajungi să faci parte din „echipa” lui Ceaușescu nu era nicidecum un lucru simplu, iar cei care ajungeau în prezența conducătorului o făceau numai după ce treceau mai multe probe, atât profesionale, cât și medicale. „După ce se termina recepția, ne invitau într-o altă parte pe toți artiștii care am făcut parte din recepție și acolo făceam cheful muzicanților, să zic așa, până dimineața. Bineînțeles că pe Ceaușescu îl însoțea întotdeauna, din câte îmi aduc aminte, cel mai bun trăgător și alți oameni de elită. Pe urmă era bucătarul care degusta mâncarea – Ceaușescu nu mânca niciodată fără să fie degustată mâncarea-, doctorii care îl îngrijeau, mai multe personalități…Acești oameni veneau cu noi, cu artiștii. Ceaușescu cu Elena se retrăgeau și noi plecam într-un alt loc și ne chefuiam. Normal că deja ne cunoșteam și povesteam și de acolo am aflat că Ceaușescu avea bucătarul cu el, avea trăgătorul cu el. Era foarte foarte bine păzit, era multă Securitate și, înainte de a intra în formația de protocol s-au interesat de mine- cine sunt? De unde vin? Cine au fost părinții, bunicii și așa mai departe? Dacă aveam cazier, de exemplu, nu intram, clar că nu intram. Numai că eu mi-am văzut de treabă, nu am fost un om care să facă probleme niciodată, și așa am reușit să intru în acea formație de protocol”, a mai adăugat profesorul.

Timpurile erau însă dure și jocul de la recepții nu se potrivea cu realitatea cruntă de zi cu zi, în care oamenii trăiau în lipsuri și mulți dintre prietenii lui încercau chiar să fugă din țară. Deși se împușcau chiar mame cu copii în brațe la graniță, unii dintre prietenii lui au și reușit să plece. „Legat de Ceaușescu, imaginați-vă că venea la o vizită de lucru și pur și simplu aduceau de-acasă de la oameni cai. Ne plimbau peste tot: unde se ducea el, acolo era și orchestra…Ne opream undeva seara și cântam. Deci nu cântam într-un singur loc. Dacă venea la vânătoare, ne duceam în pădure, avea un loc acolo și acolo ținea recepția. Vedeam în grajduri cai, vaci, boi. Toate lucrurile care există acum, atunci în magazine erau doar atunci când venea el în Timișoara. Pe urmă totul dispărea, absolut tot. Rămâneau rafturile goale. Fiecare traseu era bine gândit și era aranjat dinainte. Absolut tot. Se știa pe unde se duce, ce vizitează și acolo era totul perfect. Ori în realitate era cu totul altceva”, își mai amintește muzicianul.

O relație specială cu muzica

Nicolae Ceaușescu nu știa să cânte, dar avea o relație specială cu muzica și îi aprecia pe muzicienii talentați. De altfel, Ceaușescu nu părea să fie un om rău. „Vreau să vă spun că Ceaușescu nu știa să cânte efectiv, dar știa așa de multe texte încât îmi aduc aminte că la una dintre recepții, Ceaușescu s-a ridicat și i-a mai spus solistului, Florentin Iosif, care cânta romanțe, versuri pe care nu le-a cântat. Solistul de care vă spuneam a rămas cumva dezamăgit că el, fiind solist, n-a știut că mai există și alte versuri la acea romanță. Ceaușescu era cunoscător, îi plăceau romanțele, îi plăcea muzica de petrecere, muzica ușoară românească. Pe timpul acela 90-95% poate că se cânta muzică românească. Peste tot, în radio, la televiziune și în restaurante se cânta muzică românească. Poate 5% dacă se cânta vreo melodie într-o altă limbă. Ea era mai rezervată, probabil că, știți cum este, «Câinele care nu latră, mușcă». El nu era așa. Atunci poți să-ți dai seama de un om, când este la un șpriț. El nu cred că a fost un om atât de rău, nu cred că merita să fie împușcat. Merita să fie condamnat pentru ce a făcut, dar împușcat nu cred. Nu putem lua viața unui om. Viața unui om o dă Dumnezeu și viața numai El poate să ne-o ia. Nu avem noi dreptul să condamnăm pe cineva la moarte. Erau foarte, foarte mulți soliști de toate genurile – soliști de operă, soliști din Filarmonică, soliști de la întreprinderi, care cântau muzică populară și muzică de petrecere. Știu că la una dintre recepții cânta o solistă – Elena Gaja, era prim-solista Operei- o somitate pe timpul acela”, a mai completat Mihai Vaștag.

Vremuri noi, muzică mai proastă

Deși spune că vremurile de atunci erau foarte grele, îi era frică să fugă. A lucrat totuși, ani mai târziu, pe vapoare. Acum nu ar mai pleca pentru că are un nepoțel pe care îl vizitează chiar și de două ori pe zi. Are o viață liniștită, dar este puțin nostalgic după modul în care relaționau oamenii în acele timpuri. Mihai Vaștag crede că oamenii s-au schimbat în ultima vreme și ar vrea ca românii să fie mai uniți. După Revoluție, a mai cântat prin restaurante de lux și șase ani pe vapor, mereu în surdină, așa cum consideră de bun-simț. „Nu știu, poate mi se pare mie, dar oamenii în ultimul timp s-au schimbat foarte mult. Nu mai există acea legătură, acea prietenie care era odată. Oamenii erau mult mai liniștiți. Probabil că neajunsurile ne-au îndepărtat unii de alții; fiecare om este doar pentru el. Probabil că am rămas în urmă și am rămas cu nostalgia asta. De multe ori discut cu soția acasă și ne aducem aminte de multe lucruri pozitive și negative. (…) După Revoluție lucrurile au luat o altă întorsătură și m-am speriat atunci. Cântam la un restaurant și pe basistul cu care cântam l-au împușcat în picior – erau foarte mulți vagabonzi, lume rea! M-am speriat pentru că aproape că eram hărțuit în fiecare zi, trebuia să mă duc la Poliție să dau declarații. Am vândut apartamentul și ne-am mutat la Semlac, comuna de unde vin eu. Am stat un an de zile și, văzând că nu am ce să lucrez acolo, am venit în Arad. În Arad bineînțeles că am cântat la câteva restaurante mai de lux, cum era Prezidentul, apoi Continentalul. Între timp, prin 2010-2011, am fost contactat din București, pentru un contract pe vapor. Am cântat vreo șase ani pe vapor de croazieră. Acum am deja o vârstă și nu aș mai pleca niciodată; n-aș vrea să plec nicăieri. M-am așezat acasă, am un nepoțel de patru ani care este viața mea și zilnic îl vizitez și de două ori pe zi.(…)Cu formația de protocol cântam doar în Timișoara. După Revoluție, nu am mai avut ocazia”.

Nici muzica nu mai este ce a fost. Acum toată lumea cântă tare și nu mai există selecții. Manelele au invadat piața de ceva vreme și calitatea care era odată s-a dizolvat într-o mare de superficialitate și prost-gust. „Nici nu știu dacă mai sunt formații sau orchestre de acest nivel. Chiar nu m-am mai interesat și nu știu, nu cred că mai există vreo formație de protocol. Probabil că dacă vine cineva cheamă, au oamenii lor. Astăzi totul merge pe cunoștințe și pe relații. Ce se-ntâmplă, nu-mi vine să cred! Nu contează cine este sau cum este, dacă este recomandat, ăla este foarte foarte bun. Ori înainte se făcea o selecție. În ultimii ani, dacă observam că toți compozitorii noștri s-au retras pentru că nu mai este lumea lor, nu mai este publicul care să aprecieze muzica de calitate. Ce s-a întâmplat după Revoluție și, mai ales, în ultimii ani cu maneliștii…Nu știu ce să vă spun, dar probabil că este o altă lume. Nu pot să-mi explic ce se întâmplă în ziua de astăzi. Au stricat tot ce-a fost frumos pe plan muzical. Cu părere de rău, trebuie să spun că o solistă dacă nu este dezbrăcată, nu este «valabilă», nu este bună. Nu contează cum cântă, piesa este aranjată în studio, face playback și dacă ar trebui să cânte live, asta este…, a încheiat gânditor muzicianul.

  • Emil Rădoi spune:

    DA INTRADEVAR,, MAHAITA ESTE UN PIANIST FOARTE BUN.<!! MIHAITA, CAM ULTIMUL MOHOICAN,, DINTRE MUZICANTI, CLASICI PIANISTII… CUM AU FOST SI CUM MAI SUNT SI, ACUMA DAR FOARTE PUTINI.. EL ESTE PRIETENUL MEU AM COLINDAT PESTE TOT IN, TARA. ASTA SI, IMI ADUC AMINTE VREMURILE FRUMOASE ERAM IN, FORMULA DE 5- 2-GHITARI, SI TOBE SI EL LA PIAN,, FOARTE BUN PIANIST.. SI EU LA ACORDEON.<!! LA BUZIAS,, SI LA ORSOVA, SI LA DETA. MIHAITA, EU AIA ZIC CA NOI AM FOST O GENERATIE,, DE SACRIFICIU IN MUZUCA,, MA-REFER PENTRU CA IAM,, PRINS PE INAITASI,, NOSTRI MUZICANTI, BATRINI CARE AM INVATA DE LA LIEI SI, AM DUS MAI DEPARTE SINDARDUL,, SI CULTURA MUZICALA.. CARE DIN PACATE,, A-FOST REFUZATA DE ACESTI,, TINERII CLEPTOMANI… EU NU AM CU NIMENI NIMIC DAR ASA TINERET CE ESTE ACUMA NU A-FOST NICI ODATA,, EU IAM,, NUMIT NONCOMFORMISTI.. CARE NUMAI ASA FAC CUM VOR IEI…CA SUNT FARA,, LIMITE DE NESIMTIRE,, IN COMPORTAMENTUL LOR.. DE O NERUSINARE,, SI UN TUPEU NEMARGIT,, DE TERIBILISTI, HABARNISTI,, CARE HABAR NU AU DE MUZICA NUMAI CE CINTA,, IEI DUPA, TELEFON SI,, ASCULTA LA CASCA.. ACESTI,, TINERI NEAU, DAT LA O PARTE SI, NOI AM TACUT,, DIN GURA FARA,, CASA SPUNEM PREA MULTE.. ASA CA SA TERMINAT CU MIZICA,, ADEVARATA, SI FRUMOSA, CORECTA CARE A-FOST SCRISA DE COMPOZITORI CU RENUME SI, CU TEXTIERI.. EI VEDETI, ASTEA ACUMA AU DISPARUT, DIN PACATE,, ACESTI, TINERI CIND CINTA,, IEI CINTA, DAR NU STIU, CE CINTA.. PENTRU CA IEI CINTA, CASA SE AFLE IN TREABA.. ASTA FAC FAC IMPROVIZATII,, SI GAME CLASICE LA VITEZA CU 360- PE MINUT CAMASINA,, DE CUSUT… SI MAI DEPARTE GAT IAM,, DAT IN CAP LA MUZICA ASTA SUNT FOARTE VIRTOSI,, DAR MUZICA LOR NU ARE TRADITIE,, SI NICI COMPOZITORI SI TEXTIERI.>PENTRU CA IEI NU SAU COMBINAT CU NOI SI,, NICI NU AU VRUT NEAU, IGNORAT SI SEAU,, FACUT TRUPE DIN ASTEA CU ORGILE CARE CINTA,, SINGURE SI PE NOI NEAU,, MARGINALIZA.. SI NEAU DAT LA O PARTE URIT DIN PARTEA LOR PAI MAHAI,, STIE CA NOI CIND,, AM FOST TINERI ADOLESCENTI,, AM CINTAT, NUMAI CU OAMENI BATRINI,, NU ZIC CA NU AM FACUT, NOI TRUPA DE TINERET DAR NOI MAI MULT AM PTRECUT,, CU MUZICANTI BATRINI.. DELA CARE NEAU INITIAT,, SI AM INVATAT MUZICA.. DAR CU TINERI ACTUALI NUSA PUTUT FACE DE NICI UN FEL NCI, O OPTIUNE.. NOI AM FOST DEZAVANTAJATI,, SI ATUNCI PENTRU CA ERAU MUZICANTI,, BATRINI CARE NORMAL CA TREBUIA CA SA FIE BAGATI IN SEAMA SISA LE DAI RESPECTUL CUVENIT.. DAR ACUMA PAI ACUMA TINERI ASTEA SUNT IN,, STARE SATE BATA,, SATAU RAU CU MANSARDA.. SI SE SI DROGHEAZA,, VAI DE STEAUA LOR.><EU CAM ASTA AM VRUT CA SA AFLATI, ADEVARUL.!!

  • idul stefan spune:

    👍Respect domnilor👍

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției