calimenteLa o întâlnire cu presa, deputatul Mihăiță Calimente s-a declarat, nici mai mult nici mai puțin, decât fan al lui Falcă. Asta în ce privește lupta internă din PD-L pentru  candidatura la prezidențiale.Acesta a spus: „Sunt fan al lui Falcă. Ar fi păcat să nu-i fie puse în valoare calităţile, mult superioare celor ale lui Predoiu, despre care abia după cinci ani am constatat că posedă darul vorbirii. Niciodată nu a fost altceva decât un secretar al lui Traian Băsescu, ale cărui porunci le-a pus în aplicare fără să scoată un cuvânt”. Nici primarul nu a fost…uitat, parlamentarul liberal spunând: „Chiar dacă a venit la Arad copil sărac, acesta a devenit multimilionar. S-a îmbogăţit, este descurcăreţ şi poate va îmbogăţi şi această ţară. A luat lecţii de mimică, de oratorie, poate chiar şi de dans şi cred că la alegerile prezindenţiale ar putea obţine un procent în plus faţă de Cătălin Predoiu. Adică, dacă domnul Predoiu ar obţine 5 %, domnul Falcă, cu toate aceste eforturi, ar putea obţine 6%”.
(G.A.)

Recomandările redacției