caprarConflictul dintre deputaţii Mihăiţă Calimente (PNL) şi Dorel Căprar (PSD) şi-a consumat ieri un nou episod.
În cadrul unei conferinţe de presă, Calimente a readus în discuţie pariul câştigat vizavi de autostradă. Pe vremea guvernării PD-L, Calimente afirma că îşi mănâncă pălăria dacă autostrada va fi finalizată într-un anumit termen. Cum de abia acum se montează anumiţi parapeţi, dar şi faptul că încă se mai lucrează pe anumite porţiuni, libealul câştiga pariul pus în urmă cu ceva vreme. Ei bine, faptul că a deschis subiectul cu atostrada, l-a făcut pe Calimente să îşi aducă aminte de faptul că el se bătea cu Falcă şi cu Ioţcu, în timp ce alţii făceau afaceri cu PD-L-ul. „În timp ce eu mă luptam cu Falcă şi Ioţcu, Dorel Căprar primea de la Falcă iluminatul autostrăzii”, a spus Mihăiţă Calimente.
Contactat telefonic, preşedintele social-democraţilor arădeni a declarat că nu mai doreşte să intre în polemici cu colegul său de alianţă, dar a mai afirmat că se gândeşte să-l dea în judecată. „Doresc să fac două precizări vizavi de aceste acuze. În primul rând doresc să vă spun că nu vreau să intru în polemică cu domnul deputat Mihăiţă Calimente. În al doilea rând mă gândesc foarte serios să îl dau în judecată pentru aceste afirmaţii. Eu nu am avut nicio lucrare la autostradă. E adevărat că a avut lucrări fostul meu partener de afaceri, dar aceasta nu este treaba mea şi nu avea nicio legătură cu mine”, a replicat Dorel Căprar. Ulterior, deputatul PSD a remis presei un comunicat în care arată că deputatul li­beral se situează în afara partidului, când face astfel de declaraţii.
„Sunt convins că domnul Calimente se situează în afara partidului când declară asemenea aberaţii. Cred că ţine cu tot dinadinsul să dinamiteze USL din interior la fel ca şi colegii domniei sale, Sorin Roşca Stă­- nescu şi Ioan Ghişe. Mai ieri, urmăream declaraţiile preşedintelui PNL, Crin Antonescu care vorbea despre cât de solidă este alianţa şi menţiona că guvernarea nu va fi umbrită de ele­mente perturbatoare, de voci răz­leţe care exprimă opinii contrare intereselor USL. Eu aştept de la colegii noştri din USL să promoveze reali­zările Guvernului Ponta, să răspundă atacurilor nejustificate care vin dinspre opoziţie. În acelaşi timp, aştept din partea partenerilor noştri din USL să îşi respecte angajamentele convenite în cadrul alianţei locale, obligaţii care stau la baza unei relaţii clădite pe încredere. Nu am să răspund punc­tual acuzaţiilor lansate la adresa mea, mass-media poate să se uite în arhiva anilor 2011 şi 2012 să vadă cine a luptat împotriva regimului PD-L condus la Arad de Falcă şi Ioţcu. În ciuda activităţii susţinute de opoziţie într-o perioadă grea, eu am lăsat orgoliile la o parte şi am acceptat doar în interesul construcţiei la nivel naţional a USL ca PSD să nu aibă candidat propriu la Primăria Aradului şi preşedinţia Consiliului Judeţean. Nu am să abandonez acum principiile USL pentru a-i răspunde domnului Calimente. Îi invit pe colegii din PNL să ia atitudine pentru a apăra USL Arad şi pentru a-l tempera pe domnul Calimente”, a mai spus Dorel Căprar.

Recomandările redacției