calimenteDeputatul liberal Mihăiţă Calimente spune că în interiorul PNL există două curente care susţin, pe de o parte republica parlamentară şi pe de alta, monarhia.
Calimente se consideră monarhist şi apreciază că această formă de organizare ar fi cea mai potrivită. Dacă se pune însă problema de republică, varianta prefereată de deputatul arădean este aceea a unei republici parlamentare. „În PNL există un curent vizavi de republica parlamentară, dar există şi unul puternic în favoarea monarhiei. Eu unul am fost şi sunt monarhist. Dacă însă se pune problema de republică, atunci aş prefera ca România să fie republică parlamentară”, precizează Mihăiţă Calimente.
În cazul republicii parlamentare, preşedintele unui stat nu mai este ales prin votul universal, adică de către popor, ci este ales de Parlament.
Mihăiţă Calimente spune că în favoarea unui asemenea curent se pronunţă şi mulţi dintre social-democraţi. „Pe mulţi dintre colegii din PSD i-am auzit vorbind despre faptul că ar agrea o asemenea variantă. Constituţia României lasă loc de interpretări vizavi de prerogativele preşedintelui. Dacă avem de a  face cu un preşedinte gen Băsescu, care joacă, atunci apar fel de fel de probleme, cunoscute de altfel publicului”, mai completează deputatul Calimente.

Recomandările redacției