drumul cruciiDrumul lui Iisus spre Golgota a fost refăcut la Arad de 70 de actori, dar şi de mii de persoane. Cu această ocazie arădenii, alături de actori au rememorat calvarul îndurat de Iisus pe drumul spre răstignire. Procesiunea a început din faţa Catedralei de la Pogoria şi a continuat până în spatele Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, unde a avut loc scena răstignirii.
Realizat pentru prima dată în Arad, evenimentul a fost unul impresionant şi emoţionant. Actorii şi-au intrat atât de bine în rol, încât cei prezenţi au plâns la multe dintre scene. Este vorba despre actori din mai multe judeţe ale ţării care au jucat rolul sol­daţiilor romani, a lui Pilat, a Mariei, Magdalenei şi Barabas.
Rolul principal a fost jucat de Daniel Leş, artist român, recunoscut naţional şi internaţional. Dramatizarea a fost realizată de un grup de credincioşi din mai multe confesiuni religioase, care au încercat să demonstreze că în creştinism nu sunt graniţe. Drama răstignirii a fost înfăptuită pentru a zecea oară în România, cu sprijinul a mai multor ONG – uri religioase. Ajunşi în locul răstignirii, arădenii au trăit momentele emoţionante şi mai intens. Un tânăr în scaun cu rotile s-a îndreptat către Iisus şi l-a luat în braţe nelăsând soldaţii să-l biciuiască. Scena respectivă a durat preţ de câteva minute, timp în care Iisus l-a îmbrăţişat pe tânărul în scaun cu rotile. Întreaga procesiune a fost acompaniată de acorduri muzicale, iar de două ori întrega asistenţă a rostit rugăciunea „Tatăl Nostru”. La finalul evenimentului actorii au fost aplaudaţi la scenă deschisă.
Claudia Untaru Creţu

Recomandările redacției