Mineriadele

Comemorăm, în aceste zile, un sfert de secol de la prima mineriadă, când prostia, însoţită de ideologie, măciucă, lămpaş şi cizmă de cauciuc, s-au ridicat şi au biruit împotriva inteligenţei, culturii, stiloului, lămpii de bibliotecă şi a pantofului de salon. De atunci, până în zilele noastre, facem mineriade aproape în fiecare zi, iar noţiunea de „mineriadă” şi-a extins aria de cuprindere asupra a tot ceea ce înseamnă răscoală a unui grup de interese împotriva normelor statului de drept. Revolta politicienilor corupţi împotriva Justiţiei tot mineriadă se numeşte, iar îngrijorarea naţiunilor europene faţă de ceea ce se petrece în Bucureştiul anului 2015 nu este cu nimic mai prejos, decât pe vremea când minerii din Valea Jiului erau manipulaţi să vină în Bucureşti şi să le „spargă gura filfizonilor din Piaţa Universităţii”. În iunie 1990, devastând sediile partidelor istorice şi întregitoare de ţară, minerii căutau după „ciocul lui Pleşu”, după „chelia lui Liiceanu”, după „bastonul conului Alecu Paleologu” şi după „papillon-ul moşului Raţiu”. Ba încă şi după doamnele Blandiana şi Cornea, care erau făcute în fel şi chip… În iunie 2015, minerii contemporani – de astă dată ajunşi în Parlament şi având la dispoziţie câteva posturi de televiziune, în care-şi varsă absolut toate lăturile – îi fugăresc tot pe Pleşu şi pe Liiceanu, cărora li s-au mai adăugat fiul lui Alexandru Paleologu, Horia-Roman Patapievici, Alina Mungiu-Pippidi şi, în plus, însuşi preşedintele României, Klaus Werner Iohannis. În iunie 1990 se scanda: „Jos boierii!”, „Jos americanii!”, „Noi muncim, nu gândim!”, „Iliescu-apare, soarele răsare!”… Astăzi, de la tribuna Parlamentului, SRI-ul este  acuzat că ascultă convorbirile şi întăreşte DNA-ul, ambasadorii statelor europene sunt repeziţi şi puşi la colţ, deoarece reacţia lor faţă de încălcarea normelor democratice este un „amestec în treburile interne ale României”, iar actuala majoritate parlamentară face scut în jurul parlamentarilor, miniştrilor şi premierului, depistaţi că au încălcat legea, au furat din banul public şi au jefuit averea naţiunii. Comparând cele două mineriade – cea din 1990 şi cea din zilele noastre – de departe cea mai perversă şi mai păguboasă pentru viitorul României este cea de acum. Pentru că una este să-ţi dea în cap un miner sărac cu duhul şi cu totul altceva este ca Guvernul şi Parlamentul ţării să-i apere pe corupţi, să facă şi să aplice legi în favoarea hoţilor sau să-şi bată joc de milioanele de români plecaţi să lucreze în străinătate, care din banii lor întreţin alte câteva milioane de bătrâni şi copii rămaşi acasă. „Golanii şi curvele” nu sunt printre noi, milioanele de români care trăim, din ce în ce mai rău, de azi pe mâine. Dimpotrivă, astfel de specimene sunt sus, la vârful patriei, ajunse acolo fie prin curvie – sunt atâtea exemple! – fie prin cumpărare de fotolii parlamentare sau guvernamentale – iarăşi exemplele abundă – fie prin cumetrii de tip mafiot. Din acest punct de vedere – dacă până anul viitor nu ne cuceresc ruşii şi ne scutesc, astfel, de năduşeala gândirii mai-binelui patriei – partidul care îşi primeneşte rândurile, îi trânteşte afară pe corupţi, pe inculţi şi pe japiţe (de ambele sexe), are cele mai mari şanse să câştige alegerile.