Ministerul Educaţiei anunţă că a cerut Editurii Didactice şi Pedagogice retipărirea în totalitate a manualului de Geografie unde au fost depistate erori, toate costurile fiind suportate de către editură. MEN a luat decizia retipăririi deoarece o simplă erată nu poate acoperi toate greşelile.

„Ministerul Educaţiei Naţionale a decis să solicite Editurii Didactice şi Pedagogice (EDP) retipărirea în totalitate a manualului de Geografie pentru clasa a VI-a. În acest caz, toate costurile vor fi suportate de EDP, care îşi rezervă dreptul de a îi acţiona în instanţă pe cei vinovaţi pentru daunele aduse. Precizăm că decizia de retipărire a manualelor de Geografie pentru clasa a VI-a vine după o analiză amănunţită, în urma căreia s-a constatat că multiplele erori nu pot fi corectate printr-o simplă erată”, au precizat reprezentanţii Ministerului Educaţiei, printr-un comunicat de presă, conform Mediafax.

Sursa citată a mai subliniat că noile manuale vor fi trimise în şcoli în cel mai scurt timp posibil. „Varianta digitală corectată a manualului de Geografie de clasa a VI-a va fi postată pe platforma manuale.edu.ro în cursul acestei săptămâni, astfel încât să poată fi folosită de elevi şi profesori din prima zi de şcoală”, se mai arată în comunicat.

În urmă cu câteva zile, Ministerul Educaţiei anunţa că va realiza o erată pentru manualul de Geografie de clasa a VI-a, după ce au fost depistate greşeli, instituţia precizând că evaluatorii care au avut erori nu vor mai avea dreptul de a participa la selecţiile viitoare şi că poate acţiona în instanţă autorii pentru daunele aduse.

Recomandările redacției