vaccin1

Arădenii se vor putea vaccina abia la sfârşitul săptămânii

Aşa cum ziarul nostru menţiona încă de săptămâna trecută, campania de vaccinare împotriva gripei de sezon va începe în această săptămână. Vestea bună o constituie demararea campaniei mult mai repede decât în anii precedenţi, când primul vaccin ajungea după Anul Nou, în schimb numărul dozelor de vaccin este cu mult sub minimul necesar. „Noi am cerut Ministerului Sănătăţii un număr de 33.169 de doze de vaccin antigripal. Deocamdată însă numărul dozelor care vor ajunge la Arad este de două mii. Vaccinul va fi distribuit medicilor de familie începând de joi, urmând ca vaccinarea să înceapă cât de repede posibil“, ne-a declarat dr. Laura Nicolescu, directoarea Direcţiei de Sănătate Publică Arad.

Situaţia este cu atât mai îngrijorătoare cu cât numărul îmbolnăvirilor de sezon este în creştere, în fiecare săptămână medicii epidemiologi din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică înregistrând mii de cazuri noi de îmbolnăviri. Chiar dacă nu a fost confirmat până în prezent nici un caz de gripă, numărul pneumoniilor şi a infecţiilor acute ale căilor respiratorii este uriaş.

„Grupele considerate la risc şi pentru care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea antigripală sunt persoanele cu vârsta cuprinsă între 6 luni-64 ani cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm , infecţie HIV; gravidele; medicii, cadrele sanitare şi personal auxiliar din spitale, ambulatorii, inclusiv salariaţii din instituţiile de ocrotire a copiilor şi bătrânilor, din unităţile de bolnavi cronici, care vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii; adulţii şi copiii rezidenţi în instituţiile de ocrotire socială, precum şi persoane care acordă asistenţă medicală, socială şi îngijiri la domiciliu persoanelor cu risc înalt, precum şi toate persoanele peste 65 ani“, ne-a declarat dr. Nicolescu.

vaccin

 

Recomandările medicilor

Evitaţi contactele infectante cu persoanele bolnave. Evitati aglomerările umane.Nu socializaţi dacă sunteţi bolnav. Cele mai fragile persoane sunt gravidele, sugarii, vârstnicii şi persoanele cu boli cronice, nu le îmbolnăviţi.

Spălaţi-vă pe mîini ori de cîte ori este nevoie şi aveţi posibilitatea, fiţi un exemplu pentru  copii; aceştia trebuie deprinşi cu noţiuni elementare de  igienă în prevenirea îmbolnăvirilor.

Curăţaţi vesela şi tacîmurile tot timpul  şi dezinfectaţi-le insistent dacă unul dintre membri familiei este bolnav. Spălaţi jucăriile copiilor după ce au fost folosite, înainte de a fi oferite altora.

Folosiţi şerveţele de hîrtie pentru a vă acoperi gura şi nasul cînd tuşiţi sau strănutaţi, aruncaţi-le imediat după folosire şi spălaţi-vă pe mîini.

Dormiţi bine şi mâncaţi sănătos (fructe proaspete şi legume, cereale şi cantităţi mici de carne slabă).

Beţi cît mai multe lichide, pentru a vă hidrata suficient. Apa, sucurile naturale, ceaiurile calde ,  lămâile , mierea şi supele calde de pui sunt de preferat.

Evitaţi alcoolul, cofeina şi renunţaţi la fumat.

Purtaţi îmbrăcăminte adecvată temperaturilor ambientale. Incălţămintea să vă păstreze picioarele uscate şi calde.

Staţi acasă şi odihniţi-vă dacă aveţi febră, vă curge nasul sau tuşiţi. Purtaţi o mască pentru  nas şi gură dacă locuiţi sau munciţi alături de persoane cu boli cronice sau cu o imunitate scăzută.

Păstraţi-vă camera caldă, dar nu o supraîncălziţi. Dacă aerul este uscat, folosiţi un vaporizator pentru a vă reduce congestia nazală şi a vă atenua tusea.

Antibioticele nu ajută în viroze sau gripe. Ele se folosesc numai dacă acestea se complică  cu  infecţii bacteriene şi numai la recomandarea medicului.

Recomandările redacției