Ministerul Sănătăţii cedează în faţa Coaliţiei Profesioniştilor din sistemul sanitar, însă protestele continuă

0
377

sanitasLa presiunea Coaliţiei Profesioniştilor din sistemul sanitar, din care fac parte Federaţia Sanitas Arad, Colegiul Medicilor Arad, Colegiul Farmaciştilor, Colegiul Dentiştilor, Colegiul Psihologilor, Societatea Medicală din Şcoli, Camera Medicilor Arad, conducerea Ministerului Sănătăţii a dat asigurări că destinaţia spitalelor nu va fi schimbată. De asemenea, spitalele nu se înfiinţează sau desfiinţează decât prin HG, prin decizia Guvernului. Se va modifica în schimb structura Consiliului de Administraţie propusă în forma actuală a proiectului, în sensul reducerii de la trei la doi a numărului reprezentanţilor care au responsabilitatea managementului (autorităţi locale).
Ministerul Sănătăţii va elabora normativele de personal, care vor fi obligatorii, pe activităţi, astfel încât să fie garantat un minim de personal. Salarizarea personalului preluat în cadrul noii forme de organizare se face pornind de la un minim prevăzut potrivit legii salarizării personalului medical. Contractul colectiv de muncă va reprezenta un cadru de asigurare a unei relaţii corecte cu angajatorii, iar dezvoltarea spitalelor se va putea face din fonduri de investiţii şi din fondurile rezultate din recuperarea TVA, prin noile forme de organizare spitalele pilot putând fi plătitoare de TVA.
Din Consiliul de Administraţie al spitalelor pilot va face parte o persoană desemnată de sindicatele reprezentative la nivel de unitate. Se va lua în calcul opţiunea stabilirii prin proiectul pilot a unei singure forme de reorganizare a spitalelor, respectiv regie autonomă.
O nouă posibilă lege a salarizării personalului medical nu exclude proiectul pilot privind creşterea veniturilor medicilor şi personalului medical, care adaugă la cadrul legal existent.
Până când Federaţia Sanitas urmează să-şi stabilească poziţia în raport cu propunerile înaintate de minister, întreg personalul medical din unităţile spitaliceşti din judeţul Arad se pregăteşte de proteste de amploare.
„În data de 2 noiembrie avem deja organizat un miting de amploare care va avea loc la Bucureşti şi unde vom participa şi noi. Dacă nu se va rezolva nimic din ceea ce cerem atunci vom intra în grevă generală, pe termen nelimitat. Chiar am început deja strângerea de semnături, pas premergător care este necesar în declanşarea grevei generale“, ne-a declarat Delia Bonca, liderul Sanitas Arad.
Printre cererile Federaţiei Sanitas Arad, se numără: alocarea a 6% din P.I.B. pentru Sănătate; asigurarea finanţării sistemului sanitar pentru trimestrul al IV-lea al anului în curs şi acordarea integrală a drepturilor salariale; menţinerea sistemului actual de organizare a spitalelor pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi în regim public; creşterea veniturilor salariale pentru toate categoriile de personal sanitar, începând cu 1 ianuarie 2014; respectarea normativelor de personal şi elaborarea regulamentelor de sporuri; aplicarea principiilor şi coeficienţilor de ierarhizare privind clasele de salarizare conform Legii nr. 284/2010; negocierea şi semnarea contractului colectiv de muncă (CCM) la nivelul sectorului de sănătate; negocierea şi semnarea CCM la nivelul sectorului de asistenţă social; elaborarea şi promovarea unei legi a salarizarii specifice în asistenţa socială, pornind de la principiile şi coeficienţii Legii nr. 284/ 2010, care să asigure creşterea salariilor în sector începând cu data de 1 ianuarie 2014.
Aproape toate ramurile care lucrează în sectorul sanitar din judeţul Arad şi-au dat mâna pentru a protesta împotriva Ministerului Sănătăţii. Asistentele medicale, medicii, infirmierele, personalul angajat din spitale, farmaciştii, stomatologii, psihologii, medicii din şcoli şi-au adunat toate frustrările şi au cerut ministerului o serie de revendicări, care mai mult ca sigur nu au nici o şansă de a fi îndeplinite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.