Ministrul Costescu dă asigurări pentru pasajele de pe centură

0
199

Un subiect fierbinte abordat de tehnocratul Dan Costescu în vizita sa la Arad a fost cel al celor două pasaje pe centura municipiului Arad. Ministrul Transporturilor a dat asigurări că lucrările vor începe din primăvară. Ministrul a mai spus că, doar pasajul de la CET va fi gata anul viitor. Potrivit acestuia, pasajul din Micalaca are şanse mari să fie gata în primăvara anului 2017. „Avem în atenţie deblocarea anumitor proiecte, blocate dintr-un motiv sau altul, iar cele două pasaje sunt pe listă. Am primit întrebări şi în comisii şi separat, de la domnii deputaţi şi de la domnul primar. Situaţia este următoarea: Aceste proiecte care fuseseră iniţial respinse de Autoritatea pentru Achiziţii Publice  au avut documentaţia refăcută. Au fost deja retransmise, cu documentaţia refăcută la ANRMAP. Una dintre ele a fost validată – pasajul Arad – Bucureşti şi se va dechise pe 25 ianuarie. Al doilea este în process de validare. Înţeleg că nu ar fi observaţii mari şi există mari şanse ca şi acesta să fie validat. Se vor deschide şi acolo documentaţiile şi practice asta înseamnă că, la cel care are coeficientul de realizare 29 la sută şi la cel care are 70 la sută se poate începe lucrul în primăvară.Cel care este realizat în procent mai mare poate fi realizat până la finele anului viitor. Banii sunt alocaţi în buget“, a spus ministrul Dan Costescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.