Ministrul Duşa îi cere lui Falcă să-şi ţină promisiunile, dacă vrea Cetatea Aradului

0
370

cetate primaMilitarii Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu“ care au petrecut şase luni în cel mai periculos teatru de operaţii din Afganistan au fost recompensaţi ieri, cu o zi înainte de Ziua Armatei Române. Ceremonialul de decorare a Drapelului de Luptă al Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu“ de la unitatea militară din Cetatea Aradului s-a desfăşurat în prezenţa ministrului Apărării Naţionale, Mircea Duşa. Decoraţia acordată Batalionului 191 este prima distincţie primită.
Ministrul le-a spus militarilor arădeni că, datorită lor, în Statele Unite ale Americii, de unde s-a întors de curând, Armata Română şi militarii români sunt extrem de apreciaţi. „Am dorit ca de Ziua Armatei României, Batalionul de la Arad, pentru faptele şi misiunile pe care le-a îndeplinit în ultima perioadă să fie gratulat cu onoruri militare. De aceea am propus preşedintelui României să acorde Drapelului de Luptă al unităţii, onoruri pentru ca această unitate de elită care a îndeplinit multiple misiuni în afara graniţei să se bucure de aprecierea instituţiilor Statului Român, dar mai ales de aprecierea românilor. După cum arată şi ultimele sondaje, armata română este cotată cu peste 80 la sută încredere în rândul populaţiei. (…) Am adus aceste onoruri la cele două batalioane din vestul ţării, la cel de la Timişoara  şi cel de la Arad pentru că au îndeplinit misiuni dificile şi complexe în acest an şi la finele anului trecut. Subunităţile noastre care au participat la misiunile din Afga­nistan, pe lângă menţinerea păcii şi a securităţii au avut şi misiunea de a realiza acele proceduri de transfer a autorităţii şi securităţii către statului afgan. Profesionalismul şi responsa­bilitatea cu care s-au pregătit militarii noştri sunt de altfel şi trăsături ale Armatei Române. Sunt mândru că peste ocean se vorbeşte atât de frumos despre România“, a spus ministrul Mircea Duşa.
Sutele de militari ai Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu” au fost prezenţi timp de şase luni în Provincia Zabul din Afganistan. Aceştia au participat la 1.500 de misiuni de patrulare, 800 de securizare a bazelor și de protecție, dar şi peste 150 de misiuni umanitare, în care au acordat ajutor localnicilor.
„Anul acesta în teatru de ope­raţii Afganistan au participat peste 500 de militari din cadrul Batali­onului 1 Manevră, din care 300 din cadrul Batalionului 191 Infanterie Colonel Radu Golescu. Este prima decoraţie primită de către Batali­onul 191 Infanterie din 1995 de când a primit drapelul de lupă”, a spus colonelul Iulian Daniliuc, comandant al Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu”.
Totul depinde de Falcă
După încheierea ceremonialului mi­litar, ministrul Apărării, Mircea Duşa a vorbit şi despre subiectul fierbinte al preluării Cetăţii Aradului. Trebuie men­ţio­nat că, nu de mult, între municipalitate şi ministrul Duşa s-au mai purtat discuţii legat de ceea ce ar trebui construit şi amenajat la Unitatea Militară din Gai, pentru ca batalionul să poată fi mutat acolo. Negocieri pentru demilitarizarea Cetăţii Aradului, în perspectiva reabilitării şi introducerii acesteia în circuit turistic internaţional s-au purtat de mai multe ori în acest an dar, potrivit demnitarului, blocajul a rămas tot lipsa de soluţii din partea municipalităţii, pentru amenajarea UM Gai. „Eu sunt deschis. În momentul în care avem condiţii să mutăm unitatea de aici în acea locaţie, în Gai deci, în momentul în care acea locaţie va fi amenajată pentru deservi obli­gaţiile şi misiunile mili­tare pe care trebuie să le îndeplinească acest batalion, sigur vom transfera această locaţie către Primăria şi Consiliul Municipal. Am avut o discuţie cu domnul primar Gheorghe Falcă, acum două sau trei săptămâni. Deja cei de la minister care se ocupă de domeniu şi infrastructură au fost şi au discutat cu cei de la Primărie. Dacă găsesc soluţia şi bani să amenajeze rapid acea locaţie, în momentul în care este amenajată, noi o vom şi transfera“, a spus ministrul. Întrebat de ziarişti cât va mai dura până când cetatea va fi a Aradului, demnitarul a spus: „Trebuie întrebat domnul Falcă, dacă are bani să amenajeze acele clădiri şi nu numai clădirile, ci şi toate acele utilităţi pe care trebuie să le aibă o unitate“.
Vizavi de obiectivele care trebuie construite în UM Gai, pentru ca batalionul să-şi poată desfăşura activitatea acolo, ministrul Duşa a spus că, în urma unor analize s-a mai renunţat la unele construcţii. Primăria are o estimare a investiţiei necesare pentru reabilitarea unităţii militare din Gai, acolo unde ar trebui să se mute militarii din Cetatea Aradului. „Probabil că, la anumite amenajări care erau prevăzute în prima hotărâre de Guvern şi care au considerat colegii mei că nu mai e nevoie de ele, s-a renunţat. Noi trebuie să avem o locaţie în care să ne putem desfăşura misiunile militare. Când acea locaţie este operaţională, predăm cetatea municipalităţii pentru a fi valorificată în funcţie de ce va hotărâ Consiliul Municipal“, a conchis ministrul Apărării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.