Ministrul Muncii îndrumă cluburile pentru cele 75 de procente din veniturile sportivilor: „Se vor adresa la AJOFM sau AJEPIS!”

0
141

În urmă cu zece zile vă informam că sportivii vor fi încadrați de guvernanți în ca­tegoria angajaților care vor fi plătiți, mai precis susținuți cu 75% din venitul lunar (ra­- portat la salariul mediu brut), din banii statului. Și aici nu se încadrează doar cei care au contracte de muncă cu entitățile sportive pe care le reprezintă, ci, la solicitarea AFAN (Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Non-Amatori)
s-au introdus şi contractele de activitate sportivă în respectiva Ordonanţă de Urgenţă.
În principiu, conducătorii cluburilor spor­tive, inclusiv cele arădene, au salutat inițiativa Guvernului, cu mențiunea că doreau să afle detalii și, bineînțeles, normele de aplicare. La finalul săptămânii trecute, Violeta Alexandru, ministrul Muncii și Protecției Sociale a venit cu lămuriri importante în acest sens. „Am inclus prevederi la plata sportivilor, având în vedere că activitatea cluburilor spor­tive este afectată de efectele corona­virusului. Și pentru această categorie Guvernul a venit cu măsuri clare. Fiecare club sportiv care are dificultăţi în plata sportivilor angajați pe baza de contracte individuale de muncă se va prezenta la sediul AJOFM de unde aparține, iar dacă sportivii sunt încadrați prin contracte de activitate sportivă, clubul se va adresa Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială (AJEPIS), pe baza unei solicitări la care atașeaza un tabel cu câteva informații despre sportivii pe care dorește să îi plăteasca prin fondurile puse la dispo­zitie de Guvern”, a spus ministrul din „Guvernul Orban”.
Calea de urmat inclusiv de cluburile arădene pentru a putea beneficia de bani pentru sportivii lor ar fi suspendarea contractelor sau șomajul tehnic. „Aștept să primesc informațiile exacte de la biroul de contabilitate, vom plăti ceea ce trebuie plătit, după care vedem cu suspendarea contractelor. Săptămâna viitoare (n.a. această săptămână) ne vom lămuri exact cu procedura și ne confomăm”, ne-a declarat Petru Bulza, președintele Cermeiului. „O să suspendăm și noi contractele sportivilor noștri pe perioada stării de urgență, dar numai după ce le plătim din fonduri locale luna martie. O să vedem exact forma sub care vom apela la fondurile Guvernului, dar e clar că avem doar două variante, suspendarea contractelor, sau șomajul tehnic”, a punctat și Daniel Cherecheși, ma­nagerul echipei de fotbal Crișul Chișineu Criș.
Cam pe aceeași lungime de undă se află și șefii cluburilor din Pecica și Lipova, care își rezervă, la rândul lor, timp de gândire pentru a lua cea mai bună decizie. Din partea Clubului UTA nu am avut nicio reacție oficială, mai ales că, deocamdată, banii din fonduri nerambursabile de la Centrul Cultural Municipal Arad sunt, deocamdată, doar pe foaie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.