Ministrul Sănătăţii: „Nu se ştie numărul bolnavilor care necesită transplant”

0
480
Hemodialysis machines with tubing and installations. Health care, blood purification, kidney failure, transplantation, medical equipment concept. Close up

Nu se cunoaşte numărul exact al pacienţilor care necesită un transplant, a declarat, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, precizând că nu există o prioritizare a pacienţilor în funcţie de urgenţă sau de înscrierea pe liste. Pintea mai arată că nici directorul ANT nu cunoaşte astfel de date.
„Nu cunoaştem o cifră exactă cu numărul exact de bolnavi care necesită transplant. (…) Nu am restructurat Angenţia Naţională de Transplant (ANT), am schimbat conducerea instituţiei, restructurarea urmează. Există aceste registre care sunt pe fiecare centru în parte. Directorul Agenţiei Naţionale de Transplant, deşi are atribuţii în fişa postului să cunoască aceste date, nu are acces la aceste date. Da, şi mie mi se pare ciudat. Am primit un raport din partea noii conduceri, în care mi se prezintă succint probleme, urmând ca Corpul de Control să finalizeze raportul”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, în cadrul unei conferinţe de presă în care a prezentat bilanţul primelor şase luni de conducere a instituţiei, informează Mediafax.
De asemenea, Sorina Pintea a mai precizat că nu există o prioritizare a pacienţilor care necesită transplant, nici în funcţie de urgenţă, nici în funcţie de înscriere pe listă. „Până la legea transplantului vom lua măsuri astfel încât să putem avea o transparenţă. Tot ce pot să vă spun e că, deşi aveam date că există 31 de pacienţi care necesită un transplant pulmonar, în registru nu apare decât unul singur. Nu avem în acest moment o prioritizare în funcţie de urgenţă sau în funcţie de înscriere pe listă a pacienţilor care au nevoie de orice timp de transplant, pentru niciun tip de organ”, a mai adăugat Sorina Pintea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.