Referindu-se și la situația de la Arad, unde s-a schimbat conducerea DSP, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a subliniat că direcțiile de sănătate publică nu au personal suficient și că se vor face angajări. Oficialul a recunoscut că n-au putut fi făcute anchete epidemiologice în mai multe cazuri însă, conform opiniei lui, lipsa de personal din DSP ar fi principala cauză.
Ministrul a anunțat că, toate spitalele aflate în subordinea autorităților locale vor trece sub coordonarea Ministerului Sănătății, dar și că se pregătesc investiții în spitalele suport ce preiau bolnvii de coronavirus. „Guvernul României a decis ca, pe perioada pandemiei, toate unitățile sanitare care se aflau în subordinea autorităților administrației publice locale să fie transferate în coordonarea Ministerului Sănătății. Va fi transferată inclusiv activitatea de numire sau revocare a per- soanelor care ocupă funcții de conducere”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Ministrul a mai spus că rețetele vor avea o valabilitate de 90 de zile, că se vor face teleconsultații și se vor elibera rețete electronice. Nu în ultimul rând, oficialul a anunțat că s-a prelungit perioada de rezidențiat, până la 31 octombrie.
Sport 49
UTA a scos la vânzare biletele pentru partida cu Oțelul! Meciul din etapa a 6-a a play-out-ului va avea loc joi, de la ora 16:45
citește mai mult »