Minor de 13 ani, lovit de mașină pe trecerea de pietoni

0
446

Un incident care putea să sfârșească mult mai urât a avut loc în această dimineață. Este vorba despre un minor care a fost lovit de o conducătoare auto. Aceasta nu a acordat suficientă atenție indicatorului pentru trecerea de pietoni și nu a reușit să observe la timp minorul care s-a angajat în traversarea străzii. De aici și până la impact a fost doar o secundă. 

„Din primele cercetări la fața locului, s-a constatat că în această dimineață, în jurul orei 07.40, o femeie de 64 de ani, din Arad, a condus un autoturism pe Str. Miron Costin, înspre Piața Gării, unde a surprins și accidentat un băiat de 13 ani, din Arad, care, în calitate de pieton era angajat în traversarea străzii Miron Costin pe trecerea pentru pietoni, semnalizată cu indicator și marcaj pietonal.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a pietonului. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest și nu se afla sub influența alcoolului.
Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Purtătorul de Cuvânt al IPJ Arad, Claudia Iuga. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.