Mircea Ardelean, marea speranță a arbitrajului arădean: „Trebuie să tinzi mereu mai sus, dar să și rămâi cu picioarele pe pământ”

La doar 23 de ani, Mircea Ardelean are tot viitorul în față în meseria pe care a îmbrățișat-o încă din 2009. Fost portar la juniorii UTA-ei, Gloria (ca rezervă a lui Bălgrădean) și Vladimirescu, arădeanul și-a dat seama că în fotbal ar reuși mai degrabă ca arbitru decât ca jucător. Și, cel puțin până acum, nu regretă deloc alegerea făcută, devenind în foarte scurt timp al treilea cel mai bine cotat „fluieraș” din județul nostru, după Ovidiu Hațegan și Casian Bălă. Iar în viitorul apropiat, Ardelean ar putea fi promovat în lotul divizionar B, ceea ce înseamnă că ar mai avea un singur pas până la elită.
–  Mircea, înainte de toate spune-ne cât de grea a fost decizia de a agăța mănușile în cui la o vârstă atât de fragedă pentru a lua în primire fluierul?
–  Nu mă gândeam că voi deveni arbitru, nu era ceva ce mă atrăgea la această carieră. Când, însă, am realizat că nu pot face pasul la echipa de seniori ai UTA-ei și nici la formațiile arădene de Liga a III-a nu eram prea bine văzut, am acceptat îndemnul părinților de a mă îndrepta spre arbitraj. Ei, dar și fostul șef al arbitrilor arădeni, nea’ Mircea Toderici, m-au încurajat să încep cursurile de specializare, unde mă și reîntâlneam cu câțiva prieteni dragi. La 18 ani, absolveam deja aceste cursuri și am primit delegări în ligile cinci și șase.
– Și, totuși, ne aducem aminte că ai debutat destul de repede și la Liga a IV-a…
–  Așa este, am avut norocul să arbitrez un meci alături de Flavius Mocanu, care la acea vreme era în lotul de Liga a II-a și care a insistat să fiu delegat și la primul eșalon județean. Îmi amintesc că am debutat la Pâncota, nu împlinisem încă 19 ani. Era un sentiment plăcut. Mă simțeam responsabilizat la o vârstă atât de fragedă și trebuia să răspund așteptărilor. De atunci Comisia Județeană de Arbitri mi-a dat credit total și îi mulțumesc pentru asta. Astăzi sunt printre arbitrii delegați la derby-uri, cum a fost Pecica – UTA în acest sezon. Din păcate, nu pot spune că am făcut cel mai bun meci al meu. Am făcut niște greșeli pe care mi le asum și pe care sper să nu le mai repet niciodată.
–  Ce te recomadă în cariera de arbitru?
–  Cred că mă ajută mult fizicul, toată lumea îmi spune asta și simt și eu pe teren. Altfel te impui în fața jucătorilor, însă, pe lângă faptul că trebuie să fii un bun conducător, trebuie să știi să comunici cu oamenii, respectiv jucătorii. Apoi, mai știu de pe vremea când jucam fotbal că e foarte important să ai parte de arbitri neutri și bine calificați. În fine, bineînțeles, e esențial să ai o condiție fizică bună, iar pentru asta mă pregătesc zilnic.
– Am vorbit deja despre me­ciul tău de debut, de parcursul tău în fotbalul județean, însă ce ai să ne spui despre aventurile tale de pe terenurile Ligii a III-a?
– De doi ani de zile activez și la acest nivel, timp în care am condus aproximativ 30 de meciuri de campionat și câteva de Cupa României. Cel mai important l-am arbitrat în această primăvară. Cu ocazia primului meci din play-off, FC Caransebeș o găzduia pe Becicherecul Mic pe noua lor arenă. Au câștigat timișenii cu 3-1, nu cred că mi se poate reproșa ceva după acea partidă.
– Și tot în acest an ai mai condus o partidă importantă…
– E adevărat, mă pot lăuda cu singura delegare dintre cei 16 colegi incluși în programul „Tinere talente pe anul 2014” la un meci de baraj pentru Liga a III-a. Am arbitrat Gâlda de Jos cu CS Ghiroda, un meci aprins, decis doar la loviturile de departajare, după ce formația din Alba a egalat în minutul 90+5.
– Care rămâne, totuși, meciul tău de referință până la această vârstă?
–  Fiind monitorizat pentru programul de „Tinere talente” am condus și partida de Liga a II-a, dintre Clinceni și Rapid Suceava. Diferența de nivel e evidentă, parcă se joacă un alt fotbal decât în eșaloanele inferioare și asta mă motivează și mai mult. Prin muncă seriozitate și multă, multă atenție la meciurile ce vor urma, sper ca de la anul să mă regăsesc în lotul divizionar doi. O să pot fi delegat ca adițional și în Liga 1 și odată ce ai pătruns în circuit ai șanse mari să arbitrezi și pe prima scenă a fotbalului românesc.
–  Crezi că peste maxim doi-trei ani Ardelean și Bălă ar putea conduce un Steaua – Dinamo, spre exemplu?
–  Mi-aș dori din tot sufletul, deși va fi greu să primim un astfel de meci în calitate de debutanți. Însă m-aș vedea arbitrând în Liga 1 alături de Casian Bălă, un bun coleg și prieten, cum e de fapt și Marius Alexa, împreună cu care am condus destule partide inclusiv în Liga a III-a. În general, mă înțeleg bine cu toți colegii arădeni, îmi place să cred că suntem ca o familie.
– Care este relația ta cu Ovidiu Hațegan, arbitrul FIFA al Aradului?
– Una foarte bună zic eu. Dacă nu ne putem vedea săptămânal, vorbim la telefon. Ovidiu îmi dă mereu sfaturi cu privire la pre­gătirea meciurilor, la partea de antrenamente, dar umblă în special la mentalitatea mea. Îmi spune mereu că la vârsta mea trebuie să tind mereu mai sus, dar rămânând cu picioarele pe pământ și muncind din ce în ce mai mult. Totodată, e bine să înveți să-i asculți și pe cei care au trecut deja prin asta. Tot timpul voi avea de asimilat, indife­rent că fluier la un meci amical sau oficial.
– Care este rolul familiei în viața unui arbitru?
–  Cei dragi sunt necondiționat alături de tine. La bine, dar mai ales în momentele grele. Mereu uit de lucrurile negative în sânul familiei, e foarte important să ai lângă tine persoane care te înțeleg și te susțin. Le mulțumesc pentru asta, sper să nu-i dezamăgesc nici pe ei.