Mircea Cărtărescu şi-a lansat romanul „Solenoid“ la Arad

0
268

Scriitorul Mircea Cărtărescu şi-a lansat aseară, la Arad, ultima sa carte, romanul „Solenoid“ carte apărută la Editura Humanitas din Bucureşti.

Reamintim, în cazul în care s-ar mai afla cineva care să nu ştie, că Mircea Cărtărescu este autorul unor cărţi foarte apreciate de cititori şi de critică, el primind în cariera sa numeroase premii naţionale şi internaţionale de lite­ratură. Printre cele mai cunoscute cărţi ale sale amintim „Levantul“, Editura Cartea Românească, 1990 – o epopee eroicomică, un periplu prin istoria literaturii române precum şi super-eseul „De ce iubim femeile?“, Editura Humanitas, Bucureşti, 2004.
Mircea Cărtărescu este poet, prozator, critic literar şi publicist, lucrările sale fiind traduse în engleză, italiană, franceză, spa­niolă, poloneză, suedeză, bul­- gară, maghiară ş.a.
Sala Cinematografului „Arta“ Arad a fost aseară plină-ochi de cei care au dorit să fie prezenţi la lansarea arădeană a cărţii „Solenoid“. Publicul a fost unul select, iubitor de literatură bună.
Manifestarea a fost organizată de Centrul Municipal de Cultură Arad, moderator fiind Cătălin Lazurca.
Mircea Cărtărescu a făcut unele precizări privind actuala orientare a literaturii române, referindu-se îndeosebi la aspecte legate de cărţile sale, în mod deosebit la contextul în care a scris „Solenoid“ şi la simbolurile şi parabolele pe care le-a dat acestui cuvânt în carte. Facem precizarea că solenoidul este o bobină electrică fără miez care se foloseşte pentru a produce în interiorul ei un câmp magnetic.
Manifestarea de la Cinematograful „Arta“ Arad s-a încheiat cu o sesiune de autografe pe care scriitorul Mircea Cărtărescu le-a oferit pe noua sa carte, „Solenoid“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.