Mircea Purcaru: „Producătorul trebuie să aibă condiţii, inclusiv financiare, pentru a produce marfă de calitate“

0
237

Preşedintele executiv ALDE Arad, Mircea Purcaru, este de părere că Guvernul trebuie să ia măsuri imediate pentru ca Legea privind obligativitatea procentajului de 51% produse româneşti în supermarketuri să fie pusă în aplicare. „Există semnale că supermarketurile caută diverse căi de a eluda legea, se fac presiuni foarte mari ca aceasta să nu fie pusă în aplicare, sub diferite pretexte. Toate acuzele care se aduc Guvernului în acest sens, toate speculaţiile privind nu ştiu ce efecte economice catastrofale sau încălcarea principiului liberei concurenţe sunt neîntemeiate, lucru dovedit cu prisosinţă de măsurile drastice luate în ţări precum Germania, Franţa sau Cehia. În întreaga Europă se caută modalităţi de restrângere a con­- trolului pe care supermarketurile îl exercită asupra accesului pe care îl au agricultorii şi alţi distribuitori la consumator, pentru eliminarea practicilor care afectează în mod negativ condiţiile de muncă, protecţia mediului, securitatea alimentară”, spune Mircea Purcaru. Totodată, însă, mai spune vicepreşedintele pe ţară al IMM-urilor, nu este suficient ca Guvernul să se limiteze la urmărirea apli­cării de către supermarketuri a legii, ci trebuie să ofere producătorilor autohtoni sprijin pentru produc­ţie, depozitare a produselor, facilităţi pentru înche­ierea de contracte. „Producătorul trebuie să aibă condiţii, inclusiv financiare, pentru a produce marfă de calitate, să aibă garanţia că are unde să-şi predea produsele imediat ce le recoltează. Se pot înfiinţa centre de colectare, de la care supermarketurile să preia marfa, pentru că, este imposibil ca acestea să colecteze zilnic marfa de la o mul­ţime de mici producători”, mai spune Purcaru.               (G.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.