Selecţionerul echipei naţionale, Mirel Rădoi, a declarat, după înfrângerea cu Germania, scor 1-0, în preliminariile CM 2022, că reprezentativa României a reușit să se mobilizeze bine în fața Germaniei, iar finalul partidei putea să fie unul diferit.

Cred că putem lua părţile bune din această partidă. Diferenţa de valoare a existat chiar dacă am încercat să o acoperim printr-o organizare mai bună şi mai multă determinare. Am avut momente în care am ezitat să ieşim din apărare, adică nu am făcut ceea ce am pregătit şi a părut că de foarte multe ori am fost în dificultate. Dar au fost momente de joc în care am arătat bine, am fost agresivi, am reuşit să pasăm… sunt aspecte pozitive, însă mai multe în repriza a doua decât în prima. Nu ştiu dacă norocul a fost de partea noastră azi sau împotriva noastră. Pentru că în prima şi chiar în a doua repriză au fost ocazii mari ale Germaniei. Dar câteodată fotbalul e nedrept şi pe final puteam în seara asta (n.r. duminică) să obţinem un rezultat de egalitate care, ţinând cont de cele 90 de minute, nu ştiu dacă era meritat pentru noi, a afirmat tehnicianul.

Recomandările redacției