A fost odată, în ceruri, un copil pe cale să se întrupeze, să capete corp. Într-o zi, el se adresă lui Dumnezeu: Ştiu, Doamne, că mă vei trimite pe pământ, dar spune-mi, Te rog, cum voi supravieţui acolo aşa mic şi neajutorat? Dumnezeu îi răspunse: Dintre milioanele de îngeri care locuiesc în Cer, am ales unul pentru tine. Te va aştepta şi va avea grijă de tine. Dar aici, în Rai – zise copilul – eu nu fac altceva decât să cânt şi să zâmbesc. De asta am nevoie ca să fiu fericit! Îngerul tău îţi va cânta în fiecare zi. Tu vei simţi iubirea lui şi vei fi fericit, răspunse Dumnezeu. Şi, continuă copilul, cum voi înţelege ce îmi vor spune oamenii dacă eu nu ştiu limba lor? Asta este simplu, spuse Creatorul, îngerul tău îţi va spune cele mai frumoase şi mai dulci cuvinte pe care le vei auzi şi, cu multă răbdare şi grijă, te va învăţa să rosteşti tu însuţi cuvinte.

Copilul privi către Dumnezeu şi spuse: Şi ce voi face când voi dori să vorbesc cu Tine? Dumnezeu îi zâmbi copilului şi-i spuse: Îngerul tău te va învăţa cum să te rogi. Copilul insistă: Am auzit că pe Pământ sunt oameni răi. Cine mă va ocroti? Dumnezeu răspunse: Îngerul tău te va ocroti chiar cu preţul vieţii sale!

Întristându-se, copilul zise: Dar eu voi fi mereu trist pentru că nu Te voi mai vedea. Ooo, îngerul tău îţi va vorbi continuu despre Mine şi te va învăţa calea spre Mine. Astfel, Eu voi fi cu tine întotdeauna.

În acel moment, era atâta linişte şi pace în Rai încât se auziră vocile de pe Pământ.

În grabă, copilul puse, oftând, o ultimă întrebare: Oh, Doamne, eu trebuie să plec acum. Spune-mi, Te rog, numele îngerului meu! Numele îngerului tău nu are importanţă. Tu îi vei spune simplu: MAMĂ, răspunse duios Dumnezeu.

Miruna este fetiţa întrupată de Dumnezeu exact acum patru ani. A venit pe lume îmbucurându-ne, făcându-ne să credem în minunile dumnezeeşti, în frumuseţea şi cumsecădenia îngerilor.

Miruna  este fetiţa care mă alintă, zicându-mi  Haralambie, iar eu mă supăr amarnic pentru asta, ceea ce o face să repete, incitându-mă: Haralambie, Haralambie, Haralambie…

Miruna este fiinţa aceea care zâmbeşte cu ochii şi râde cu inima, este vocea cristalină cu care trezeşte greierii din amorţeală…

Într-o zi, a venit la mine şi mi-a zis: Măi Haralambie, m-am hotărât! De mâine m-am gândit să scormonesc toată vara prin iarba de la uliţă, să prind vreo trei-patru pumni de licurici să ţi-i pun la piept, acolo unde te lauzi că mă ţii, măi Haralambie. Să mă vezi şi noaptea, atunci când tu tipăreşti ziare şi eşti pe cale să mă uiţi, măi, dragă Haralambie!

Miruna merge la grădiniţă. Nu-mi spune în ce grupă, mă lasă curios. E un fel de secret de serviciu. Îmi cântă englezeşte, îmi dansează paşi de balet şi îmi recită cu patos şi gesticulaţie… Mă încurajează atunci când sunt trist, îmi piaptănă barba cu mare grijă şi mă mângâie pe creştetul nins de vremuri. La telefon vorbim des, întotdeauna mă întreabă când merg s-o văd, şi mă informează succint cum îşi îngrijeşte iepuraşii…

Miruna este copilaşul trimis de Dumnezeu pe Pământ, să ne lumineze sufletele, să ne facă mai buni, mai altfel.

Cât despre îngerul ei păzitor, pot jura că are mulţi în jurul ei, toţi sunt pentru ea MAMA.

Astă noapte se făcea că stăteam de vorbă cu Dumnezeu. M-a informat ce-i mai nou prin Rai, cum se ciondănesc îngerii între ei, apoi mi-a spus abrupt: Măi Haralambie, vezi ce faci cu viaţa ta, că vine scadenţa…

Haralambie? Păăăi Haralambie îmi spune doar Miruna…

M-am prins imediat: Miruna este, de fapt, faţa pământeană a lui Dumnezeu.

Astăzi, Miruna împlineşte patru ani. La mulţi ani, Miruna! Semnează, Haralambie.

 

Recomandările redacției