După dezastrul din Colectiv România a avut parte de mișcări de stradă care s-au lăsat cu schimbarea Guvernului Ponta, care a lăsat loc unui executiv format din tehnocrați, condus de Dacian Cioloș. După cum spuneam și cu alte ocazii, acesta a dezamăgit, pentru că speranțele puse în el erau mult prea mari, iar realizările au fost mult prea puține, în timp ce scandalurile în care a fost implicat și deciziile greșite au fost la ordinea zilei. După cum era și normal, cei care au încercat să se folosească de „Guvernul meu” pe post de trambulină electorală, în speță USR-ul lui Nicușor Dan și PNL-ul care i-a avut ca port-drapel pe Alina Gorghiu, Gheorghe Falcă și alți politruci ca ei, au eșuat în fața unui PSD care s-a mișcat foarte bine în campania electorală. Același PSD a reușit în cele din urmă să-și impună premierul, la cea de a doua încercare, după ce prima propunere a fost respinsă, cam fără motiv, de președintele Iohannis. Mai mult, partidul care a câștigat alegerile a început guvernarea cu dreptul, aș putea spune, punând în aplicare câteva dintre promisiunile făcute în campanie, spre disperarea celor care au rămas în opoziție și care încercau să ne convingă ce bine este pentru economie să fim săraci, să avem salarii de mizerie, impozite mari și niciun sprijin din partea statului. În plus, Liviu Dragnea, președintele PSD și al Camerei Deputaților și premierul Sorin Grindeanu au făcut ce au făcut și și-au făcut rost de două locuri la ceremoniile organizate la Washington, prilejuite de învestitura noului președinte american și spre deosebire de alți „mari” politicieni români, au reușit chiar să schimbe și câteva vorbe cu noul șef de la Casa Albă, care, fie vorba între noi, se află și el în dizgrația unor indivizi de teapa lui Soros și a ciracilor săi, ce au ajuns să pună un concept tâmpit, cum este „corectitudinea politică”, mai presus de voința electoratului.
Trebuie spus că social-democrații au făcut însă și o greșeală, greșeală care, în lipsă de altceva, este speculată la maximum de președintele Klaus Iohannis și cele două partide satelit, care orbitează în jurul Cotroceniului, PNL și USR, ce au reușit să se facă de râs la alegeri. După cum spuneam, liderii PSD și, de ce să nu spunem, și cei ai ALDE, doresc ca Executivul să dea o ordonanță de urgență privind amnistia și grațierea și una pentru modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, acte normative de care ar putea beneficia pe lângă anumiți deținuți care au ajuns să stârnească mila, pe lângă unii borfași de rând mai mult sau mai puțin periculoși și mulți politicieni. Or, mulți susțin că, un astfel de act normativ mai putea aștepta, că nu era chiar o prioritate, deși Guvernul are dreptul să stabilească politica penală a țării. Am mai spus-o și o mai spun încă o dată, nu îmi doresc ca infractorii condamnați să fie eliberați din pușcării mai repede decât e cazul, dar nu pot să nu observ cum președintele Iohannis și cei care se opun PSD-ului se agață ca de un pai de această eroare făcută de guvernanți. Nu pot să nu observ că oameni bine pregătiți, specializați în psihologia mulțimilor, au declanșat o adevărată campanie pe rețelele de socializare pentru a scoate lumea nemulțumită în stradă, nu pot să nu observ că șeful statului, cel care ar trebui să fie garantul respectării legilor și un arbitru care să medieze între forțele politice, face un joc periculos, participând la un protest neautorizat.
Dacă privim lucrurile din perspectiva viitoarelor alegeri prezidențiale, Iohannis a acționat corect, duminică seara, atunci când s-a alăturat protestatarilor. Opoziția formată din PNL și USR este mai mult simbolică, iar dacă rămânea în continuare liniștit la Cotroceni, Iohannis risca să își ia adio de la un nou mandat. Așa, ieșind în stradă împotriva Guvernului, se identifică ca fiind principala voce a Opoziției și poate să-i coaguleze în jurul său pe cei care continuă să gândească dogmatic, pe cei care nu au depășit faza anilor ‘90, când doar „ai noștri” erau buni, iar „ceilalți” erau întruchiparea răului, indiferent ce făceau. Așa, mai are o șansă să fie reales. Mișcarea pe care a făcut-o este însă perversă, din cel puțin trei motive. În primul rând, riscă să antagonizeze și mai mult societatea românească, să o împartă în două tabere, una care se opune din toate puterile amnistiei și grațierii și una care susține, din diverse motive, această inițiativă. În al doilea rând, președintele și-a cam pierdut credibilitatea ca arbitru, pentru că nu poți să ceri să fie imparțial unui cavaler al fluierului care intră în joc de partea unei echipe. În plus, participând la protestul de la București, Iohannis dă pesediștilor încă un motiv pentru a-i pregăti suspendarea, ceea ce va produce un climat de instabilitate în țară, or, în actualul context internațional România numai de asta nu are nevoie.

Sport 177
România a fost repartizată în Grupa E la EURO 2024! „Tricolorii” vor întâlni Belgia, Slovacia și câștigătoarea barajului B
citește mai mult »
Iohannis a acționat corect, duminică seara, atunci când s-a alăturat protestatarilor.