bebemituOarecum surprinzător, Șoimii Pâncota a pierdut amicalul testul de pe teren propriu cu o formație dintr-un eșalon inferior. Luceafărul Oradea s-a impus cu 2-1 în Podgorie, după dubla lui Balla, fostul mijlocaș al celor de la ACU, intrat cu forțe proaspete în teren după pauză.
În schimb, „alb-negrii” nu au ope­rat prea multe schimbări într-o formulă de start și așa obosită după exercițiile fizice de marți dimineață. „Băieții au alergat o oră și ceva, inclusiv cu săculeți de nisip la glezne. E normal să apară oboseala. De fapt, s-a văzut că atâta timp cât ne-au ținut motoarele, adică pe parcursul primei reprize, s-a jucat destul de bine. Apoi, ei au venit cu forțe proaspete de pe bancă, ne-au surprins de două ori și asta a fost. Nu suntem deloc îngrijorați. În această fază a pregătirii, sunt importante antrenamentele, acumulările fizice și mai puțin rezultatele”, consideră Dumitru Mitu, veteranul „șoimilor” cu atribuții de antrenor secund la Pâncota.
În această vară se fac 23 de ani de primul sezon al lui „Bebe” Mitu în Liga a II-a. „La 17 ani jucat la Metalul București, cum trece vremea”, spune fotbalistul care de-a lungul carierei sale a bifat echipe importante ca UTA, Osijek, Dinamo Zagreb, Panathinaikos Atena (cu care a evoluat și în Champions League), Rijeka sau CFR Cluj. „Trebuie să recunosc că nu mă mai pregătesc la capacitate maximă, deci nu voi putea duce un meci de la un capăt la altul. Dar 30-35 de minute mai pot duce, când Mister consideră că e nevoie de experiența mea. În plus, avem destui fotbaliști buni în lot, stăm bine inclusiv la capitolul juniori. În mod normal, va fi un an mai bun decât precedentul, dar nu-mi place să fac pronosticul. Va trebui să demonstrăm pe teren că am învățat din greșelile campionatului trecut și suntem mai buni acum”, a declarat mijlocașul ofensiv de 40 de ani.

Recomandările redacției