Preşedintele american Donald Trump se arată încrezător înaintea alegerilor de la mijloc de mandat care vor avea loc marţi şi care vor determina majoritatea în Congres pentru următorii doi ani ai mandatului său, în timp ce democraţii speră să îşi ia prima lor revanşă politică.

„Mergeţi la vot!”, a spus duminică seară preşedintele republican în a patra sa reuniune de campanie din weekend, la Chattanooga, în Tennessee. El va mai avea alte trei luni în trei state din Midwest.

Înmulţindu-şi deplasările, ca la sfârşitul campaniei sale victorioase din 2016, Donald Trump a spus de mai multe ori că simte „energia din aer ca niciodată după 2016”. În fiecare etapă, el şi-a savurat vizibil întâlnirile cu cei care l-au adus la putere şi care au venit cu miile să îl asculte, pentru discursuri care au durat uneori şi aproape o oră şi jumătate, deseori cu avionul prezidenţial în plan secund în cadrul unor adunări organizate pe aeroporturi.

„Nu prea mai auzim să se vorbească de marele val albastru”, a spus el duminică seară, făcând referire la afluxul democrat despre care vorbeau unele sondaje în urmă cu câteva luni. „Poate se vor descurca bine, cine ştie”, a adăugat Trump.

Vicepreşedintele Mike Pence s-a amuzat imaginându-şi că valul albastru se va izbi „de un zid roşu”, culoarea republicanilor.

După numeroasele scrutine parţiale şi locale care au avut loc din 2016 şi până acum, marţi va fi primul verdict al tuturor americanilor privind preşedinţia lui Donald Trump.

Cele 435 de mandate ale Camerei Reprezentanţilor vor fi reînnoite pentru doi ani, iar 35 din cele 100 de mandate din Senat vor fi reînnoite pentru şase ani. Camera Reprezentanţilor şi Senatul sunt în prezent dominate de o majoritate republicană.

Marţi – aleşi 36 din 50 de guvernatori.

Donald Trump şi-a asumat conducerea campaniei republicanilor, pozând în garantul sănătăţii economice a SUA şi în apărător împotriva imigraţiei clandestine şi a „caravanelor” cu imigranţi din America Centrală care traversează în prezent Mexicul spre frontiera americană.

„Democraţii vor să invite caravană după caravană cu imigranţi clandestini să se reverse asupra ţării noastre. Este o invazie. Nu-mi pasă de ce spun mass-media false, este o invazie asupra ţării noastre”, a declarat Trump.

Democraţii au făcut campanie cu ideea apărării sistemului de sănătate reformat în timpul lui Barack Obama, dar mizează de asemenea şi pe o respingere a lui Donald Trump, mulţi dintre ei calificându-l deschis drept mincinos şi catalizator al violenţelor rasiste şi antisemite care au îndoliat ţara. Ei mizează pe voturile alegătorilor din zonele periurbane şi ale republicanilor moderaţi care îşi regretă opţiunea din 2016.

Fără un lider de la înfrângerea lui Hillary Clinton, fostul preşedinte Barack Obama a fost personalitatea cea mai căutată de către candidaţii democraţi angajaţi în cele mai dificile campanii.

„Republicanii mint în mod flagrant, repetat, obraznic, cu neruşinare. Inventează orice”, a spus duminică Obama în Indiana.

„Trebuie să existe consecinţe când oamenii nu spun adevărul”, a adăugat el.

În mod istoric, partidul aflat la putere iese rar învingător din alegerile de la mijloc de mandat, cu excepţia recentă a republicanului George W. Bush în 2002, după atentatele de la 11 Septembrie. Barack Obama şi Bill Clinton au asistat la cucerirea majorităţii de către adversari în Camera Reprezentanţilor după numai doi ani de mandat.

Recomandările redacției