pelerinaj[1]

Racla cu moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur de la Mănăstirea Feredeu va fi dusă pentru închinare în parohiile ortodoxe din Chişineu Criş şi Şimand, unde sunt aşteptaţi pelerini din tot judeţul.

Pelerinajul va avea loc în zilele de 4 şi 5 iulie şi este organizat în cadrul manifestărilor dedicate Anului comemorativ închinat Sfântului Ioan Gură de Aur şi Hramului Bisericii Ortodoxe din Şimand.

Programul slujbelor va începe sâmbătă, 4 iulie, la ora 9.30 când racla cu sfintele moaşte va sosi la Chişineu-Criş şi va fi purtată în procesiune prin oraş până la biserica parohiei Chişineu – Criş I.

Apoi, de la ora 10.00 va avea loc slujba Acatistului Sfântului Ioan Gură de Aur, iar credincioşii vor putea să se închine la racla cu sfintele moaşte, care va fi depusă în biserică.

În aceeaşi zi, la ora 19.00, racla cu sfintele moaşte va fi dusă la Şimand unde va urma o procesiune până la biserica ortodoxă şi apoi se va săvârşi slujba Vecerniei cu Litie.

Duminică, la ora 9.30 va fi întâmpinat la biserică IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care va oficia Sfânta Liturghie arhierească, iar la de la ora 18.00 va avea loc întrunirea Cercului pastoral-misionar Chişineu-Criş şi se va oficia Taina Sfântului Maslu.

Anul 2015 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi“ şi „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii“.

Recomandările redacției