Mobilizare în caz de război: peste 48.000 de arădeni vor fi luaţi în evidenţa Centrului Militar

3
522

razboiToţi tinerii care împlinesc vârsta de 18 ani sunt obligaţi să se prezinte la Centrul Militar Judeţean Arad pentru a fi luaţi în evidenţă. Chiar dacă acest lucru se petrece în fiecare an, iar reprezentanţii Armatei încearcă să ne convingă de faptul că nu se poate vorbi deocamdată despre un război, anumite lucruri nu mai pot fi ţinute ascunse. Astfel, după ce ne-am informat din mai multe locuri, aflăm că de fapt anul acesta trebuie să se prezinte la Centrul Militar Judeţean absolut toţi tinerii care au vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani pentru a li se elibera o „adeverinţă de luare în evidenţă“. Motivul îl aflăm chiar de la comandantul centrului militar: „Toate aceste persoane, între 18 şi 35 de ani, au obligaţii militare. Situaţia nu este însă una dramatică şi nu trebuie să sperie pe nimeni. Cei care sunt chemaţi acum vor fi luaţi doar în evidenţă şi doar în trei cazuri      s-ar putea să fie încorporaţi: dacă se decretează stare de asediu, stare de război sau stare de mobilizare. Chiar şi în cazul în care se va declanşa războiul nu ei vor fi primii trimişi la luptă. Există anumite etape de care se va ţine cont. Ei vor trece prin mai multe comisii, după care tinerii vor fi trimişi spre instruire. Instruirea va dura în funcţie de modul lor de percepere, iar de abia după ce se va încheia această perioadă vor fi trimişi la luptă. Chiar şi aşa, se va apela la ajutorul lor abia dacă situaţia va deveni una dramatică. În război vor fi trimişi prima dată profesioniştii, iar doar în cazul în care va fi nevoie se va apela şi la intervenţia rezerviştilor. Lumea nu trebuie însă să fie disperată pentru că războiul are acum alte dimensiuni şi alte coordonate de­cât avea până acum“.
În evidenţele Centrului Militar Judeţean Arad se află 16 generaţii născute între anii 1980 şi 1995. Fiecare generaţie cuprinde în medie cel puţin trei mii de persoane eligibile de a lua arma în mână. Un calcul minimal dă ca rezultat 48.000 de tineri din judeţul Arad care vor intra în evidenţele Centrului Militar.
Conform legii, Serviciul militar se îndeplineşte de către cetăţenii români, bărbaţi şi femei, care au împlinit vârsta de 18 ani. „La declararea mobilizării şi a stării de război sau la instituirea stării de asediu, îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen ori rezervist concentrat/ mobilizat devine obligatorie pentru bărbaţii cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, care îndeplinesc criteriile pentru a îndeplini serviciul militar“, mai spune comandantul Centrului Militar Arad.
Perioada de timp în care o persoană îndeplineşte serviciul militar activ sau alternativ ori este concentrat sau mobilizat constituie vechime în serviciu sau stagiu de cotizare la sistemul public de asigurări sociale. Cetăţenii care, din motive religioase sau de conştiinţă, refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme execută serviciul alternativ. Modul de executare şi durata serviciului alternativ se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Scapă de armată
Nu îndeplinesc serviciul militar şi sunt scoşi din categoria cetăţenilor incorporabili cei clasaţi inapţi pentru serviciul militar, cu scoatere din evidenţă, conform baremului me­dical stabilit potrivit reglementărilor în vigoare; personalul hirotonit sau ordinat care aparţine culte­lor religioase recunoscute de lege, per­sonalul consacrat oficial ca de­servent al unui asemenea cult, precum şi călugării care au o vechime în mănăstire de cel puţin 2 ani; persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, precum şi cei arestaţi preventiv sau trimişi în judecată, până la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a soluţionat cauza penală.
Pe timpul stării de asediu, la mobilizare şi pe timpul stării de război, cetăţenii incorporabili şi rezerviştii care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice şi operatori economici cu atribuţii în domeniul apărării îşi continuă activitatea la locul de muncă, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Pe timpul stării de asediu, al mobilizării şi al stării de război perioada când se efectuează recrutarea-incorporarea se anunţă prin mijloacele de informare în masă.
Pe baza propunerilor înaintate de centrul militar, prefectul judeţului emite un ordin de asigurare a activităţilor de recrutare-incorporare, care este obligatoriu pentru autorităţile administraţiei publice locale, structurile cu atribuţii specifice ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, Direcţia de Sănătate Publică şi Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Limita maximă de vârstă până la care cetăţenii români, bărbaţi, pot fi chemaţi pentru îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen este de 35 de ani.
Durata instruirii militarilor în termen se stabileşte prin ordine ale şefilor instituţiilor cu atribuţii în do­meniul apărării şi securităţii naţionale.
Pentru a fi recrutaţi sau incorporaţi, cetăţenii sunt obligaţi să se prezinte la data, ora şi locul prevăzute în ordinul de chemare.
Tinerii care, din diferite motive, nu au primit ordin de chemare sunt obligaţi să se prezinte la centrul militar, în termen de două luni de la împlinirea vârstei de 20 de ani.

3 COMENTARII

  1. VA FUT IN GURA CU TARA VOASTRA TRIMITETI LA LUPTA PE LEO DE LA STREHAIA PE RENATA PE MASA PE TOATE CIORILE CARE NI LE ARATATI SEARA DE SEARA HAI SICTIR CUM SA MURIM NOI DE TINERI PENTRU TARA ASTA FURATA LA GREU POPULATIA VA INTOARCE ARMELE IMPOTRIVA VOASTRA HAHAHAHA NU PUTETI SA OBLIGATI TINERI NEVINOVATI SA MOARA IN CHIN PENTRU O EPAVA DE TARA

  2. AUTORULE NU TEAM INJURAT PE TINE AM INJURAT DECAT AIA CARE AU BAGAT ACEASTA MOBILIZARE PAI DE CE SA LUPTE TINERI PENTRU TARA ASTA PE BUNE ACUM SE SA APARAM EU STI CE PROPUN SA PREDAM TARA SAO PREDAM LA DUSMANI CA DUSMANU ARE ARMATA CARE MAI BUNA DECAT NOI RUSI AIA NEAR NIMICI INTRO CLIPA PREFER SA PREDAU TARA DECAT SA LUPT PENTRU EA SCZ

  3. CUM SA SCAPATI DE RAZBOI DACA NU VRETI SA MURITI SIMPLU PREDATI TARA NU ARE ROST SA MORI PENTRU EA CE POATE UN TANAR LA O VARSTA ASA FRAGEDA SA FACA IN FATA LA TANCURILE ALEA RUSESTI? NICI NU AU ANTRENAMENT PAI AIA SUNT SOLDATI CU EXPERIENTA ITI TRB ANI DE ZILE SA AJUNGI SOLDAT PROFESIONIST NICI NU AR VEA TIMP SAI PREGATEASCA PENTRU MOBILIZARE EI VOR CARNE DE TUN NU MI SE PARE NORMAL SA MOARA NISTE TINERI PENTRU O TARA DE CACAT PLINA CU TIGANI SI POLITICIENI HOTI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.