Sâmbătă am scris despre două cazuri în care oamenii au decis să se implice în problema refugiaților din Ucraina. La doar o zi distanță, am constat că arădenii s-au mobilizat într-un număr foarte mare pentru a veni în ajutorul celor aflați în suferință. Fie că fac parte din asociații umanitare, biserici, oameni de afaceri, dar și oameni simpli și-au exprimat dorința de a fi de folos. S-au format grupuri pe facebook în care arădenii se oferă cu ce pot. Fie că e vorba de propriile locuințe pe care le pun la dispoziție refugiaților, fie că donează alimente, produse de igienă sau sume de bani, toți dau dovadă de o umanitate mai rar întâlnită în ultimii ani. Sunt si pensiuni din județ care și-au oferit disponibilitatea de a caza oamenii fugiți din calea războiului. În acest context un exemplu este și cel al omului de afaceri Ovidiu Palcu care și-a oferit sprijinul și va suporta toate cheltuielile care țin de găzduirea și hrănirea a până la 300 de refugiați. Amintim de asemenea și  câteva grupuri care se implică în aceste momente de cumpănă pentru întreaga lume: Cetatea Voluntarilor din Arad, Valentin Căldăraș de la asociația ,,Impreună suntem mai buni” din Lipova, Biserica ortodoxă din Grăniceri, grupul ,,Arădeni pentru Ucraina”, ,,Asociația Gai” și multi alți oameni implicați care merită tot respectul.  Dar pe lângă toate aceste asociații și firme, ceea ce este cu adevarat impresionant în aceste zile, este  numărul extrem de mare de oameni simpli hotărâți să se implice. Am primit zeci de mesaje și telefoane de la oameni care doreau să ajute.

Majoritatea celor care au trimis mesaje spuneau că doresc să fie de ajutor, deoarce nu este normal să fi indiferent în aceste momente.

,,Ofer din suflet cazare,mâncare și tot sprijinul pentru o familie. Locuința se află în Ineu, județul Arad, pot merge personal dupa ei până la Arad sau Timișoara. Număr de contact 0755583132”, suna unul dintre mesaje. ,,Găzduim o familie cu copii. O cameră disponibilă, la Bodrog, tot confortul . Oferim cazare și hrană”, era un alt mesaj.

,,Aștept cu drag să cazez și să ajut cu tot ce au nevoie o familie de refugiați în Arad.”

,,Spunem prezent și noi. Oferim cazare gratuit, în Arad, pentru persoane cu copii din Ucraina, care au nevoie, pe perioada nedeterminata”

,, Pot oferi transport pentru persoane cu mașina de șapte  locuri. Pot pleca  înspre orice vama, dacă știți unde sunt oameni să aștepte. Transport gratuit”

,, Eu stau la garsoniera , dar aș avea loc de două persoane . Si fata mea ar avea o garsoniera disponibilă. Primim inclusiv animale de companie , eu am catel”.

,,Sunt dispus să ofer 600 lei lunar în folosul celor care au nevoie pentru cheltuieli cu familiile din Ucraina”.

Acestea sunt doar câteva dintre mesajele oamenilor obișnuiți din Arad, care în loc să stea pe o canapea și să privească imaginile la televizor, au hotărât să facă ceva pozitiv. Toți acești oameni merită  respectul nostru și sperăm că vor deveni exemple pentru ceilalți dintre noi.

Recomandările redacției