Modelul bulgăresc

Facem ce facem și rămânem în urmă în mai toate domeniile importante. Armată avem, dar în cazul unui conflict militar am întâmpina mari probleme dacă nu am fi în NATO; aviația militară este atât de „performantă” încât avem nevoie de sprijin din partea Turciei pentru activități de poliție aeriană; marile centre industriale au fost șterse cu buretele de pe harta României, pentru a nu face concurență unor firme similare din Occident, agricultura merge și ea prost, pentru că statul nu dă doi bani pe țăranul român și nu îl ajută, așa cum alte state, cu care vrem să ne comparăm, își ajută agricultorii, iar școala românească, recunoscută pe vremuri pentru succesele sale, a început și ea să dea rateuri. Acestea sunt doar câteva exemple, pentru că problemele sunt mult mai multe și bineînțeles imposibil de rezolvat pentru Statul Român, căreia îi plătim impozite uriașe și care ne dă în schimb… mai nimic.
Într-un editorial recent scriam despre hoțiile care se petrec pe piața energiei electrice și cum românii sunt obligați să cumpere curent scump, în timp ce energia ieftină, produsă în România este vândută de „băieții deș­tepți” pe unde apucă. Cică așa merg lucrurile într-o economie sănătoasă. Probabil, dar într-o astfel de economie salariile sunt salarii, nu ajutoare sociale. Astăzi, aș vrea să ne îndreptăm puțin atenția înspre industria petrolieră, mai precis înspre ceea ce se întâmplă prin benzinăriile patriei, deținute acum de austrieci, ruși, unguri și alte nații care au fost suficient de deștepte încât să înțeleagă că este vorba despre un domeniu extrem de profitabil și să acapareze o piață pe care noi, românii, o abandonam fără cea mai mică încercare de a o păstra. Astfel, nici nu ar mai trebui să fie de mirare că prețurile au crescut ca Făt Frumos, ajungând la cote greu de imaginat înainte sau imediat după Revoluție. Cu toate că avem și noi produc­ție proprie, am ajuns să plătim la pompă mult mai mult decât state care nu au țiței, iar dacă privim lucrurile din perspectiva puterii de cumpărare, atunci situația este mult mai dramatică. Ceea ce este și mai greu de acceptat este că prețurile rămân cam aceleași chiar și atunci când cotația petrolului pe piețele internaționale se prăbușește. În loc să ne putem bucura că rafinăriile sunt inundate cu petrol mai ieftin, stăm și ne uităm cum benzinarii păstrează aproape neschimbate prețurile la carburanți, iar atunci când anunță creșteri record ale profitului, nu putem decât să ne gândim la ceea ce scria Mihai Eminescu la sfâr­șitul Scrisorii III: „Cum nu vii tu Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei,/ Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,/ Și în două temniți large ce de-a sila să-i aduni,/ Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni.”
Între timp, până și bulgarii au ajuns modele demne de urmat. Comisia pentru Protecția Concurenței din țara vecină, o instituție similară Consiliului Concurenței de la noi, a decis să pună capăt abuzurilor făcute de distribuitorii de carburanți. Recent a fost demarată o anchetă, existând suspiciunea că, Rompetrol Bulgaria, Lukoil Bulgaria, OMV Bulgaria, Shell Bulgaria, Eco Bulgaria, Petrol AD și Nis Petro ar fi săvârșit infracțiuni legate de abuzul de poziție dominantă, înțelegeri de tip cartel, astfel încât prețurile au fost manipulate. Ulterior, la anumite benzinării din țară s-au făcut controale și s-a descoperit o cantitate de 29.000 de litri de combustibil de o calitate redusă, care a fost retrasă de pe piață. Pe când și la noi acțiuni de acest fel, care să bage spaima în companiile care se joacă cu prețurile și uneori, e adevărat, nu chiar atât de des, și cu calitatea mărfii?