Dacă pornești din Arad spre Oradea, neapărat treci prin comuna Zimandu Nou: adică, tan­gen­țial, prin toate satele ei componente: Zimand Cuz, Zimandu Nou și Andrei Șaguna. În ultimii 8 ani comuna a cunoscut o dezvoltare aparte, însoțită și de ridicarea standardului de viață al locuitorilor, prin reabilitarea și modernizarea infrastructurii, a tuturor obiectivelor sociale: școli, grădinițe, cămine culturale, cabinete medicale, local primărie dar și construirea altora: cabinet medical, capele mortuare.
Condiții moderne pentru educația copiilor
Fiind la al doilea său mandat – și pregătindu-se pentru un al treilea, Dorel Vidran a fost cel care, încă de la început, cunoscând situația din comună (anterior a fost viceprimar și consilier local), a știut să stabilească o listă de priorități. Aceasta s-a bazat pe identificarea minusurilor, pe o atenție deosebită față de cerin­țelor localnicilor dar și pe identificarea posibilitățile de finanțare. Mereu în mișcare, mereu în căutarea unei mai bune soluții pentru câte o problemă, edilul din Zimand e de părere că realitățile… vorbesc de la sine. „Ținând cont de realitățile comunei, am avut multe obiective pe care am dorit să le văd finalizate. Câteva – precum reabilitarea școlilor, a grădinițelor, infrastructura și realizarea unei stabilități prin crearea de noi locuri de muncă și sprijinirea tinerilor să rămână în comu-   nă – pot să le înscriu la «obiective de suflet» prin aspectul evident prioritar. În 2008 am avut școli în care ploua… Acum – când avem în jur de 400 de copii: școlari și mici grădinari – în toate cele șapte locații ale instituțiilor de învățământ (trei școli și patru grădinițe) sunt condiții moderne de studiu și petrecere a timpului, utilități. Am schimbat acope­ri­șurile, toată tâmplăria, le-am reabilitat interior-exterior; cele trei școli rămase în funcție au în apropiere teren de sport modern cu suprafață sintetică. În acest an s-a instalat încălzire centrală pe gaz la ultima grădiniță.

Investitorii atrași stabiliți aici au adus 1.500 noi locuri de muncă – și asta la circa 4. 800 de locuitori, comuna noastră înregistrând de la un recensământ la altul o creștere, nu o scădere de populație! Zona industrială este amplasată într-un loc ce în 2008 era un teren neutilizat, plin de gropi, spini și mărăcini!
Prin sprijin total acordat aplicării Legii 15, tinerii au avut o șansă bună să rămână acasă, 240 de loturi le-au fost acordate, au apărut două cartiere noi la Zimand-Cuz și Zimandu Nou, casele ridicate fiind în diferite stadii. Am introdus rețeaua de apă, de curent iar anul acesta va veni și gazul.
În plus, am modernizat și cabinetele medicale, pe unul – amplasat între Zimandu Nou și Andrei Șaguna, l-am construit de la zero. La Zimand Cuz avem o unitate medicală de permanență. Avem și trei farmacii precum și un cabinet stomatologic“ a descris edilul din Zimand o parte din investiții.
Infrastructura, o rezolvare aparte
E îndeobște cunoscut aspectul că infrastructura a fost deficitară la noi, reabilitarea ei a fost mereu o prioritate pentru toți edilii. „Încă de la început am înțeles importanța atragerii banilor europeni: erau nerambursabili!
În 2008, când am venit, în Zimand erau 600 de metri de asfalt! Acum, în 2016, avem peste 20 de kilometri de asfalt și ne apropiem de asfaltare 100%! Mai avem de finalizat trei străduțe în Zimandu Nou, unde mai întâi introducem canalizarea, pe un proiect cu derulare în 2017 și apoi va fi și aici asfalt.
Însă, ne-am zbătut pentru banii europeni. Am realizat un proiect bun pe Măsura 322, (2,5 milioane euro pe modernizare rurală: extindere apă, canalizare, plus trei stații de pompare, una de epurare pentru Zimandu Nou și Andrei Șaguna, drumuri ș.a.) și l-am depus în 2009; a fost eligibil dar… fără finanțare! Am căutat atunci alte surse de finanțare și am realizat majoritatea obiectivelor ce le conținea proiectul. În… 2014 am fost sunat că intrăm la finanțare! Era tardiv“ – descrie în continuare evoluția unor obiective din ultimii ani primarul Dorel Vidran.
Când se vorbește de infrastructură în întregul ei, iluminatul stradal vine imediat în discuție ca parte componentă, deși la noi a fost considerat uneori… un lux. „Circa 300 de becuri stradale erau în Zimand în 2008: cam tot la al treilea stâlp. În scurt timp l-am extins, am pus becuri economice (cu leed), am dublat numărul lor și acum tindem spre 700 – la fiecare stâlp; iar factura a scăzut cu… 40%!“ a explicat edilul.
Despre Colonia Utviniș
Alături de cele trei sate amintite, din comuna Zimandu Nou face parte și Colonia Utviniș, cu aproximativ 270 de locuitori – ce stau în cele trei blocuri și în câteva case. Cu toate eforturile și demersurile făcute de Primărie, personal de primarul Dorel Vidran la București, Utviniș n-a primit statutul de sat. „În 2006, când pământurile IAS-ului au fost vândute unui italian, au fost incluse și locuințele. Deși nu e sat – printre cauze fiind birocrația excesivă și lentoarea rezolvării solicitărilor – noi am vrut să asigurăm și locuitorilor de aici condiții bune de trai. Am reușit, cu mari eforturi, să intabulăm pe comună: Școala (care apoi a fost închisă), Grădinița, Cimitirul și circa 12 hectare de teren din interiorul fostului IAS. Într-o clădire, preluată într-o stare jalnică  și pe care am reabilitat-o, am amenajat un cabinet medical, un oficiu poștal și un mic Cămin Cultural; am reabilitat și Biserica de aici. Am asfaltat și drumul interior dar avem un mare of: drumul dintre Zimand Cuz și Șofronea, cam la jumătate fiind Colonia Utviniș, este foarte rău. În 2009 a fost preluat de Consiliul Județean și… lăsat de izbeliște; circa 4,3 km e pe teritoriul nostru și cam 1,3 km pe al Șofronei. La multele noastre insistențe va intra în reabilitare abia în acest an, după ce se va scoate la licitație“ preciza edilul.
Investiții cu efect neașteptat
Ca într-o familie, la gestionarea banilor comunei primarul și Consiliul Local au avut de luat în calcul și unele investiții cu efecte… neașteptat de importante. „Întotdeauna am sprijinit și activitățile culturale – cum ar fi zilele celor trei sate dar și a Utvinișului (ce va fi pe 21 mai a.c.) – ori cele spirituale, ori sportive. Bunăoară: am ajutat financiar toate cultele, atât la reabilitările lăcașurilor de cult cât și la partea administrativă.
O inițiativă însă a avut un efect de civilitate neașteptat de accentuat. Este vorba de construirea în cele trei sate a trei capele mortuare moderne, spațioase și dotate după ultimele cerințe. Trebuie să recunosc că imediat s-a simțit efectul pozitiv, fiind considerat, tacit, un… mare pas spre civilitate și apreciat de oameni. Pentru că, fiecare are pe cineva drag dus dincolo. Am modernizat și accesul la cimitire și am îmbunătățit unele aspecte conexe: am făcut  parcări, alei pavate, rampă de gunoi. Oamenii au simțit că am dovedit respectul cuvenit și pentru cei care ne părăsesc“ sublinia edilul.
Sportul și cultura, printre proiectele de viitor
Uneori condițiile „din teren“ nu favorizează realizarea unui obiectiv propus dar se pliază bine pe un altul, ce era planificat pentru viitor. „Un bun administrator trebuie să fie atent să nu piardă ocaziile favorabile. Și la noi au fost obiective pentru care a trebuit să mai așteptăm dar nu le-am abandonat și am realizat altele. Pentru perioada următoare, pe lângă cele pe care le-am amintit, ne-am mai propus câteva proiecte. • Astfel, vrem să cons­- truim o Bază sportivă modernă – în locația veche; am reușit, după mulți ani și demersuri, să trecem pe comună terenul de fotbal. •Vrem să facem un parc cu loc de joacă la Zimand Cuz, pe un teren între cartierul nou și vatra satului. În viitorul apropiat aici va fi realizată și o scenă pentru spectacole în aer liber. •Vrem să extindem rețeaua de gaz și în cartierele noi. •Vom mai reabilita încă 3 km de trotuare ce se vor adăuga la cele deja existente – circa 25 de kilometri. •Vom implementa în Andrei Șaguna un proiect amplu de reabilitare stradală: șanțuri, podețe și acces la case. • Construirea a 7 km de piste de biciclete. Cam acestea ar fi cele mai importante“ ne-a expus  foarte pe scurt  primarul Dorel Vidran  câteva din proiectele perioadei următoare și pentru care împreună cu echipa sa a pregătit deja „terenul“ pentru a fi realizate.

Recomandările redacției