•  Interviu cu primarul comunei Seleuș, Cristian Branc

Dacă treci prin Seleuș, traversându-l împreună cu drumul județean, nu poți să nu observi, chiar și la o privire lapidară, măcar modernizările și reabilitările obiec­- tivelor aflate „la șosea“. Comuna Seleuș în întregul ei – adică împreună cu satele Iermata, Moroda, Seleuș fiind centru de comună, traversează o perioadă de modernizare care a debutat cu infrastructura. Bunăoară, toate străzile Seleușului ce sunt perpendiculare cu drumul județean sunt asfaltate și marcate ca la oraș. Dacă ai curiozitatea să te abați de la „județean“ căutând o anume adresă mai îndepărtată, vei vedea că și celelalte… „ulițe“ sunt tot asfaltate. La fel este și la Iermata și la Moroda.
Apoi, nu poți să nu vezi aspectul modern și proaspăt al Școlii Gimnaziale Seleuș, a Căminului Cultural precum și a sediului Primăriei. În plus, Primăria,  este modern și festiv străjuită de câteva impresionante catarge pe care flutură steaguri tricolore – un aspect rar întâlnit, din păcate, în alte comune din județ, trebuie să recunoaștem.
Discuția cu primarul comunei Seleuș, Cristian Branc s-a axat, firește, tot pe astfel de probleme: realizări, planuri de viitor dar și pe prezentarea unor planuri în mai mulți pași, cum se spune – respectiv a unor proiecte ce ar putea să fie, dacă localnicii ar fi dispuși să „vadă“ că un anumit obiectiv, necesar de altfel, e posibil doar dacă sunt realizate câteve „mutări“ înainte.
– Care ar fi, domnule primar, câteva din cele mai importante proiecte la care lucrați și pe care doriți să le realizați în perioada imediat următoare?
– Fără a intra prea mult în detalii tehnice, aș vrea să enumăr câteva proiecte care au ca obiect lucrări de modernizare, în general vorbind dar și obiective noi. • Aș începe cu un proiect de drumuri, pe care l-am numit „drumuri 2“ , prin care vom asfalta ultimii 3,7 km de… ulițe din comună; atunci putem spune că toate drumurile comunei Seleuș – adică 37 de kilometri, respectiv cât distanța de la… Seleuș la Arad! –  sunt asfaltate. Lucrarea va costa peste un milion de euro și la ea avem licitația făcută – singura contestație fiind resprinsă, în curând o vom începe și avem speranțe ca tot anul acesta să se și termine. • Al doilea proiect pregătit este de extindere a rețelei de apă și introducere a canalizării, cu finanțare pe AFIR  – circa 1,5 milioane euro – respectiv Extindere rețea apă-canal. Există realizată la noi o rețea de apă – prin OG7 – funcțională care are ca benficiari doar instituții publice. Datorită costurilor mari de branșament, localnicii ezită, deocamdată, să se branșeze. Prin proiectul acesta de extindere branșamen­tele vor fi gratuite pentru localnici. • Un al treilea proiect va susține realizarea canalizării pentru cele  patru… cartiere ale comunei Seleuș: Cighirel (porțiunea spre Zărand), Seleuș (amplasamentul vechi al localității), Iermata și Moroda. Proiectul – de 1,8 milioane euro este finanțat prin Ministerul Dezvoltării. Avem speranțe certe că vom obține finan­țarea deoarece actualul guvern susține dezvoltarea României prin sistemul „drum, apă-canal, școli, sănătate“. Este un proiect multianual – pe trei ani, cu începere din acest an. • Cel de-al patrulea  proiect vizează realizarea unui Dispensar medical uman în Seleuș, proiect depus pe PNDL, la Ministerul Dezvoltării, în valoare de 5,7 miliarde lei vechi (576.000 roni). • Un alt proiect, al cincilea, este pentru modernizarea iluminatului public în toată comuna Seleuș, în așa fel ca pe fiecare stâlp să existe corp de iluminat economic (cu leed) dar cu durată mare de viață. Vorbim în final de circa 650 de corpuri de iluminat, costurile fiind de maxim 600 000 lei. • În plus, aici vreau să adaug că am alocat bani în Bugetul local pentru a realiza anul acesta încă o lucrare stradală de utilitate evidentă: modernizarea șanțurilor pluviale; acestea vor fi betonate și în plus vor fi realizate și podețe standard – după modelul celor de pe drumul național Arad-Oradea.
– Ați precizat că aveți și obiective care sunt în prag de finalizare. Despre ce este vorba?
– Sunt, într-adevăr astfel de obiective. • Astfel, vom inaugura în toamnă – adică în septembrie – Grădinița nouă din Seleuș, care este dimensionată pentru două grupe de preșcolari. Acum aceste clase funcționează într-un spațiu de lângă Școală. • Un alt obiectiv pe care-l vom inaugura anul acesta este în Moroda unde a fost reabilitat complet Dispensarul uman, iar în aceeași locație este amplasat și a fost modernizat un Birou al Primăriei, unde se vor asigura o dată pe săptămână anu­mite servicii către locuitori: plata impozitelor, obținerea de adeve­rințe ș.a. • Aș vrea să mai adaug aici și un alt proiect pentru care am început demersuri în anii anteriori pentru stabilirea locației: este vorba de construirea unei Capele mortuare la Seleuș. Proiectul s-a inițiat în urma solicitărilor localnicilor și va răspunde – la terminarea lui, tuturor cerințelor standard moderne.
– Ați omis să ne spuneți ceva despre unele lucrări ce vor demara la școlile comunei…
– Avem un proiect, e adevărat – semnat la București și la care urmează licitația. • Prin acesta vom face unele lucrări de modernizare-reabilitare la școlile din comună. Este vorba de un grup sanitar nou, alipit de clădirea Școlii din Seleuș, introducerea încălzirii centrale la Școala din Moroda precumv și la Iermata – acum încălzirea se face cu teracote; realizarea unui teren de sport cu suprafață sintetică în curtea școlii. La acestea se adaugă ample lucrări de reabilitare termică și reparații la acoperiș – la toate localurile de școală.
– Într-o discuție anterioară, acum doi-trei ani, ne spuneați despre necesitatea stringentă a realizării pe plan local a unui depozit pentru legume și a unui abator – ca răspuns la îndeletnicirile localnicilor. Care este situația referitor la aceste obiective?
– Aici ar fi o discuție mai amplă. Pe scurt: aceste obiective – și încă altele, s-ar putea realiza relativ ușor dacă oamenii ar fi dispuși să se constituie în cooperative, așa cum se practică în țările avansate din Europa și nu numai. Însă, cum acest demers – dar mai ales acest cuvânt: „cooperativă“, la noi este compromis datorită regimului trecut, este foarte dificil să reușești să convingi pe cineva să se asocieze într-o cooperativă pentru a obține mai ușor fonduri pentru investiții noi, pentru modernizări, inclusiv de la Uniunea Europeană.
Să luăm ca exemplu situația Asociației Crescătorilor de Animale de la noi. La nivel de comună avem circa 1300 ha de pășune. Din 2012 pășunea este concesionată către Asociație care se preocupă – la nivel de conducere, președinte fiind Ioan Marius Vinersar – de toate formalitățile necesare pentru buna ei gestionare: depunerea cererilor de ajutor la APIA, plata impozitului și a redevenței la Primărie, întreținerea (diferențiată după situație) a pășunii ș.a.
Prin statut Asociația nu are voie să facă profit: adică nu se pot împărți banii asociației. De-a lungul anilor s-a luat inițiativa ca fânul rezultat din cosire să fie balotat și împărțit cu titlu gratuit crescătorilor de animale, în funcție de numărul de capete de animale deținute. Este avantajos deoarece oamenii nu mai trebuie să facă față fiecare în parte stufoasei birocrații care consumă timp și bani. Pe de altă parte, toate lucrările se fac pentru toată pășunea și cu utilajele potrivite.
Însă, de dragul argumentației, să zicem că această asociație s-ar transforma în cooperativă; atunci s-ar putea scrie proiecte și accesa fonduri europene pentru realizarea unui… depozit de legume; ori a unui mic abator, ori a unei făbricuțe de prelucrarea lânii – că sunt multe oi, ori de prelucrare a laptelui – inclusiv a celui de vacă, pentru că sunt și numeroși crescători de vaci…
La asta mă refeream când vă spuneam, la începutul discuției, de pașii ce-ar trebui făcuți… înainte de a ajunge la obiectivul final: construirea unui abator mic dar modern – de exemplu.
Din păcate, atmosfera actuală de la noi nu este favorabilă unei astfel de inițiative… simple; și mai ales cu atâția pași premergători…
Ne punem însă speranța în tânăra generație care – umblată fiind prin toată Europa, ba, chiar prin lumea largă! – va avea
deschiderea să accepte aceste
argumente tehnice precum și realitatea că… doar împreună suntem puternici și nu vom mai fi la mâna samsarilor (adică a pilarilor!) de legume, de animale și de… orice.
– Un cuvânt de încheiere, domnule primar…
– Suntem în preajma Sărbătorilor Pascale și, în numele meu, a viceprimarului Viorel Mila precum și a Cosiliului Local – vreau să le transmit tuturor locuitorilor comunei Seleuș cele mai sincere urări de bine, sănătate și belșug și să le urez „Sărbători Fericite“, alături de cei dragi!

Recomandările redacției