Motto: „Dau lumii, dau lumii de știre iubesc, am curaj și mă tem.“ (Adrian Păunescu)

Mi-e frică. De ce? Pentru că nu știu câți realizează din acest  #Colectiv, că ne-am luat pe umeri o responsabilitate destul de mare. Indiferent în ce parte o va lua Guvernul, mi-e frică de existența posibilității de a merge într-o direcție greșită. Și atunci, ce facem? Ieșim din nou? Da! Vom ieși! Dar peste cât timp? Și ce fel de oameni vor ieși? Pentru  că văd oameni care se duc la demonstrații doar pentru a poza în mari revoluționari, pun câte un selfie pe Facebook și apoi… pleacă. E prea frig, e prea ceață. Vom avea noi puterea să ne asumăm un eventual eșec? Noi, cei din generația tânără. Vom avea forța să ne recunoaștem greșelile așa cum nu au făcut-o cei care ne-au condus până  acum? Și atunci ce facem? Ne întoarcem spășiți la ei? Doamne, îmi doresc să cred că nu. Nu fac politică, am mai spus-o, și nici ea pe mine, nu mă pricep la ea cum nici ea nu mă pricepe, dar mi-e teamă doar de deciziile din viitor. Vor fi doar fum și oglinzi? Sau chiar vom putea schimba ceva? Dacă peste un timp ne dăm seama că nu am reușit să schimbăm decât niște nume și nu ideologii, caractere de oameni? Dacă vom realiza, și vom gusta amarul pe care noi l-am crezut dulce?

Vom mai avea puterea de a lupta din nou? Sau vom fi convinși că sistemul este atât de găunos, încât cea mai logică alegere este de a pleca de aici? De a pleca de lângă oameni dragi, de a pleca de pe pământul nostru. Care sacrificiu îl vom face?

Eu  sunt un boem, un idealist, un romantic, eu văd  trei trandafiri roșii și mă gândesc la trei fete cărora să le dau buchetul, nu la un anume logo politic… aș vrea să cred în continuare în bunătatea omului, în puritatea unui suflet și nu în animalul care se ghidează după cele constatate de Darwin. Cred, cu tărie, că intențiile noastre sunt bune și lipsite de egoism, iar când spun noi, mă refer la generația noastră, a copiilor și nepoților celor care au luptat la prima Revoluție, iar dacă mai aud încă o dată „Generația Facebook” sau „Generatia 2.0” cred că mă mut în Silicon Valley!!!  Aveți impresia că suntem niște numere?  Nu! „Suntem oameni liberi și suntem vii!”

Și, pe această idee, noi vom putea spune, păstrându-ne demnitatea,  „Errare humanum est”!

Dacă  se va întâmpla să greșim, NOI vom putea spune că am dorit ceva mai bun pentru toți, ceva altruist, ceva care să justifice prezența ștampilei  de vot pentru care alții au murit… și, uite , numărătoarea continuă încă, de la`89 încoace.

Mi-e frică! De ce? Că nu se va opri aici. Și sper. Ce? Că nu se va opri aici.

Mihai Ștefan

Recomandările redacției