Moise, la a treia reușită în meciurile cu Dinamo: „Din teren am simțit că am meritat mai mult noi”

0
249

Romario Moise a înscris cel de-al treilea său gol împotriva lui Dinamo, după cele două reușite în tricoul Astrei Giurgiu, în Liga 1. Din păcate, a fost singura reușită a arădenilor în confruntarea din 16-imile acest meci, câștigat de bucureșteni cu 3-1.
Mijlocașul care a împlinit 24 de ani în urmă cu trei zile a început partida cu bucureștenii ca „închizător”, însă a fost trecut rapid pe o poziție mai ofensivă, în spatele vârfului, pentru ca mai apoi să încheie jocul în bandă. „Mă bucur că am marcat, dar nu a fost suficient pentru o calificare. Am un bilanț bun cu cei de la Dinamo, cam de fiecare dată când am jucat împotriva lor am reușit să înscriu. Ce ne-a lipsit? Cred că nu am fost la fel de concentrați pe toată durata partidei. Am reușit să egalăm după ce ne-am văzut conduși, mai apoi am avut mici momente în care nu am fost concentrați asta ne-a costat. M-am simțit mai bine pe poziții mai ofesive, la Astra eram obișnuit să joc acolo, aici Mister m-a folosit într-un rol mai defensiv până acum”, a declarat mijlocașul împrumutat până în vara anului viitor de la prim divizionara giurgiuveană.
Întrebat dacă formația din Ștefan cel Mare s-a calificat pe merit în optimile Cupei României, Romario Moise a adăugat: „Nu știu dacă au meritat victoria, din teren am simțit că am meritat mai mult noi. Cel puțin publicul, cu siguranță merita mai mult. A fost o atmosferă excepțională, ne pare rău că nu am reușit să ne ridicăm la nivelul lor și să aducem o victori. Dar, probabil, suporterii s-au mulțumit cu atitudinea noastră și sper că măcar prin asta nu i-am dezamăgit”.
Sâmbătă, la Arad, vine Daco-Getica București, echipă ce nu are meci la mijlocul săptămânii, așadar utiștii ar putea avea o partidă dificilă prin prisma resurselor fizice consumate cu ocazia „ciocnirii” cu Dinamo. „Ne vom concentra foarte bine cu Daco-Getica, ce-a fost a fost, ne trebuie obligatoriu trei puncte” e de părere Romario Moise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.