Useliştii s-au instalat copios la proţapul carului românesc, mânând cei doi boi costelivi pe ogaşurile mocirloase ale infrastructurii patriei noastre mioritice. De faţadă, acest cartel politico-mediatic pare că încă funcţionează, deşi bocitoarele şi podăresele Bucureştilor nu-i mai dau zile multe de trăit. Fireşte, nu mai avem parte de acele apariţii mediatice zgomotoase şi pline de invective la adresa „băsiştilor”şi „bociştilor” de odinioară, strategie prin care useliştii au înregistrat un succes electoral zdrobitor, fără să irosească în schimb nici un neuron pe vreun program de guvernare, dar nici despre o asumarea făţişă a responsabilităţii gestionării treburilor ţării nu putem vorbi. Dimpotrivă, greii partidelor ce compun alianţa guvernamentală par să-şi adune bani albi pentru zile negre, îndesându-se unii peste alţii în fotoliile călduţe şi foarte bine remunerate ale agenţiilor de supraveghere a băncilor, a companiilor de asigurări şi a resurselor minerale sau energetice. Spre exemplu, fără Ruşanu şi fără Dăianu, aripa economică a PNL-ului stă aninată doar în pianul poetului Vosganian. Cam slăbuţă reprezentare politico-economică a liberalilor români în contextul alianţei guvernamentale uselisto-antenisto-uneperistă, unde premierul Victor Ponta câştigă tot mai mult teren în ceea ce priveşte încrederea electoratului. În altă ordine de idei, pe partea dreaptă a eşichierului politic autoh­ton se dau lupte crâncene pentru ocuparea spaţiului vital. PD-L-ul bihoreanului Vasile Blaga s-a micit de tot, după chipul şi asemănarea actualului lider. Chiar şi dacă ar învăţa să cânte la vioară cu goarnă, bihoreanul Vasile Blaga tot n-are nici o şansă să reprezinte ceva mai mult de şapte-opt procente pe scena politică românească.

Cât despre liberalii antonescieni, dacă le punem în cârcă şi povara guvernării, mare mirare să poată depăşi starea de rebut a ţărăniştilor de la sfârşitul anului 1999, când aceştia depăşiseră cu totul starea politicii contemporane, ridicând pomeni şi parastase, sau plimbându-se pe străzi cu icoanele maniştilor interbelici. Prin urmare, s-a ivit un moment cât se poate de prielnic pentru o nouă construcţie politică pe partea dreaptă a spectrului politic românesc. Dacă pesediştii lui Victor Ponta se pare că au cucerit definitiv şi irevocabil stânga românească, acelaşi lucru ar trebui să se întâmple şi pe partea dreaptă. Ar fi chiar extrem de util pentru mersul democraţiei să asistăm la un echilibru dreapta-stânda în ceea ce priveşte ofertele politice viitoare, la fel cum se întâmplă în toate ţările avansate din lumea largă. Şi asta cu atât mai mult, cu cât un astfel de echilibru ar împiedica posibilele derapaje de la normele democraţiei. Pentru că, dacă nu există o ofertă politică alternativă, atunci opoziţia se construieşte în stradă. Sau la televizor. Iar o astfel de opoziţie, ajunsă la putere, ne-ar scoate definitiv din Uniunea Europeană şi din NATO.

Recomandările redacției