Duminica trecută, în comuna Bata, mai precis în satul aparținător Țela, s-au desfășurat mo­men­te deosebite: a fost sfințită o Troiță înălțată în curtea Bisericii Ortodoxe pe care a fost pusă o Placă Comemorativă realizată în onoarea eroilor căzuți în Primul și Al Doilea Război Mondial.

„Duminica trecută, în duminica Floriilor, dupa liturghia de Florii a avut loc sfințirea Plăcii Comemorative cu eroi din satul Țela din Primul și Al Doilea Razboi Mondial. În Pri­mul Război Mondial au murit 55 de persoane iar în Al Doilea Război Mondial au murit 27 persoane. Ceremonia a fost oficiată de preotul paroh Aurel Blidariu.
La festivitate au participat primarul comunei, Ion Micurescu precum și senatorul Traian Igaș. S-au depus coroane  de flori de către Primăria Bata, Senator Igaș, Școala Bata, SC Diabas Bata, Asociatia Ocolul Silvic Mocioni Starcea, Sc Car­meuse“  – ne-a descris pe scurt ceremonia viceprimarul comunei Bata, Ladislau Heleport.     (F.B.)

Recomandările redacției