Momentele critice prin care au trecut pompierii pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi

0
503

Incendiul a fost anunțat prin sistemul SNAU 112, în data de 31.07.2021, ora 20:40, de către un angajat al firmei care administrează depozitul.

În prima fază au fost alocate două autospeciale de stingere de la Detașamentul de Pompieri Arad care au ajuns la depozit la ora 20:50.

În urma recunoașterii efectuate, au constatat că incendiul se manifesta la înălțime (aproximativ 35m față de nivelul solului) pe latura de est a deponeului, violent, cu flacără deschisă (flăcările au atins și 5 m în înălțime) favorizat de vânt, de materialele combustibile din abundență (textile, mase plastice) și de temperaturile ridicate pe o suprafață de aproximativ 1500mp.

Din cauza vântului puternic exista posibilitatea propagării incendiului la întregul depozit (aproximativ 45.000 mp).

Au fost suplimentate forțele de intervenție cu încă o autospecială de stingere de capacitate mărită și a fost preluată comanda intervenției de către ofițerul de serviciu.

La ora 21:00 în dispozitivul de stingere se aflau trei autospeciale, 12 pompieri și 10 angajați ai operatorului economic.
Angajații operatorului economic acționau cu ajutorul dispozitivelor de stingere alimentate din hidranții firmei care nu puteau alimenta autospecialele.

În primele ore ale intervenției s-a acționat exclusiv pentru limitarea propagării incendiului către restul depozitului, pericolul fiind iminent.

După aproximativ două ore, incendiul a fost localizat în limitele găsite și s-a trecut la operațiunea de stingere efectivă.

În jurul orei 01:30, rezerva de apă a operatorului economic, din care se alimantau autospecialele, s-a epuizat.
Din acel moment s-a acționat din hidranți și prin alimentarea autospecialelor în sistem navetă (mașinile de stingere s-au deplasat în zona serelor din cartierul Grădiște și au alimentat din hidranti)

Au existat două momente critice pe timpul operațiunilor de stingere.

În 01.08.2021, în jurul orei 08:00, din cauza unei defecțiuni tehnice pompele care asigurau presiunea în hidranții firmei s-au defectat.
În acel moment 10 linii de refulare a apei asupra focarelor s-au oprit lucru care coroborât cu vântul puternic a dus la reaprinderea focarelor stinse întreaga noapte.
Inspectorul șef, care conducea operațiunile de intervenție a solicitat sprijinul serviciilor voluntare din județ pentru a asigura continuitatea operațiunilor de stingere.

În data de 01.08.2021, începând cu ora 09:30 au acționat pentru stingere alături de forțele ISU : SVSU COVĂSÂNȚ, ȘOFRONEA; PECICA, ZĂDARENI, CURTICI, FÂNTÂNELE, ȘÂNTANA, GHIOROC, ȘIRIA, VINGA, PÂNCOTA.

În data de 01.08.2021, în jurul orei 20:00, suprafața pe care se manifesta incendiul era diminuată existând doar câteva focare pe aproximativ 500 mp.
În urma manifestărilor fenomenelor meteo, vânt puternic, focarele stinse s-au reaprins, excepție făcând focarele acoperite de pământ.
Întreaga zi și noapte dinspre 01/02.08 s-a acționat cu 11 autospeciale atât pentru stingere, cât și pentru transportul de apă.

În data de 02.08 a fost solicitat din nou sprijinul SVSU PECICA, ZĂDĂRENI, ZĂBRANI, ȘÂNTANA, PÂNCOTA, COVĂSÂNT, ȘIRIA, FÂNTÂNELE, GHIROC, NADLAC, BOCSIG care au acționat alături de subunitățile ISU.

În data de 03.08.2021, în jurul orei 01:30, toate foacarele erau stinse și s-a intensificat operațiunea de acoperire cu pământ a depozitului.
La fața locului au rămas trei autospeciale ale ISU Arad și personalul operatorului economic pentru lichidarea focarelor ascunse.

Incendiul a fost lichidat în data de 04.08.2021, la ora 15:30, forțele fiind retrase din dispozitiv la ora 18:30.

În urma incendiului au ars aproximativ 4000mp de deșeuri. Cauza probabilă: autoaprindere.

Forțe participante: ISU ARAD: șase autospeciale de stingere, două autospeciale SMURD, două autospeciale de teren, șase ofițeri și 96  desubofițeri.

SVSU: 14 autospeciale de stingere și 82 voluntari

Asupra focarelor au fost refulate mai mult de 2.000.000 de litri de apă și au fost aduse mii de tone de pământ.

Pe timpul intervenției au fost utilizate 90 de role de furtun de tip C, adică 1800 m si 30 de tip B adică 600 m.
Tot pe timpul intervenției au fost distruse 43 role de tip C si 20 de tip B.

Tot pe timpul intervenției două autospeciale prezentau probleme tehnice, au fost deteriorate țevi de refulare și echipament de protecție.

Au fost emise mesaje RoAlert pentru toate localitățile de pe direcția vântului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.